ASF a luat măsuri în vederea menținerii unei evoluții ordonate pe piețele financiare nonbancare
Dimensiune font:
Directorul Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară în cadrul ASF, domnul Valentin Ionescu, a declarat:
că “stabilitatea piețelor și protecția consumatorilor din piețele financiare nebancare sunt vizate în primul rând de măsurile adoptate de către ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiară monitorizează atent evoluțiile pe piața de capital, piața asigurărilor și piața pensiilor private din România, în contextul generat de efectele epidemiei Covid-19.
Comunicarea cu entitățile reglementate a fost intensificată și sunt urmărite în mod deosebit acțiunile entităților legate de actualizarea și transmiterea planurilor de continuitate a afacerii care să țină cont de impactul COVID-19. De asemenea, ASF urmărește în cadrul acestei comunicări sporite aplicarea de către entitățile pieței a unui regim ridicat de transparență cu privire la impactul estimat asupra activității acestor entități ca urmare a efectelor generate de epidemia Covid-19, prin raportările specifice fiecărui segment de piață.
În același timp, ASF asigură comunicarea și colaborarea cu alte autorități ale administrației publice și centrale, precum și coordonarea cu organismele europene responsabile cu privire la piața financiară și în mod deosebit cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) și Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), pentru o abordare convergentă în utilizarea prerogativelor legale în vederea menținerii unei evoluții ordonate pe piețe”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau