Atac dur la Raiffeisen Bank: Cu un președinte escroc care era pe la proteste nu e de mirare că a dat țepe de 19 milioane de Euro
Dimensiune font:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor. Operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009. ANPC precizează faptul că diferențele de dobânzi se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro.
”Îl mai tineți minte pe președintele băncii că ieșea la proteste alături de români, fiind solidar? Un escroc!
Între timp, aflăm că există suspiciuni că ar putea fi o înţelegere între bănci legată de creşterea dobânzilor. Consiliul Concurenţei derulează controale la principalele bănci România cu privire la ROBOR și nu numai.
Eu cred că trebuiesc salutate cele două vești de astăzi. Mă bucur că ceea ce scriu de cațiva ani se adeverește. Unele bănci din România ne jecmănesc, mai au să ne impună taxă la intrarea în bancă! Am citit în presă ca ar fi vorba de un "cartel" format din zece bănci.
Dacă declarațiile lui Isărescu din august, cum că "băncile au cam sărit calul", au generat controalele din partea Consiliului Concurenței, ar fi o altă veste bună că guvernatorul BNR s-a trezit și a inceput să țină cu românii. Deși a tăcut mult timp.
Mă aștept cât de curând să înceapă și scandalul ambasadelor pe tema asta! Poate chiar se mai fabrică niște dosare, știți că așa este la noi, să nu vă mire concidențele.
Deci, încă o dată cerem renunțarea la dobândă variabilă de tip ROBOR sau IRCC + marja băncii și revenirea la dobândă fixă pentru creditele în RON, așa cum se întâmpla înaintea introducerii indicelui ROBOR (2010).”, susține Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român (PER) într-un comunicat remis presei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau