Gazele s-au scumpit cu 70 la sută, în ultimul an
Dimensiune font:
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică – plus 22,98%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil – 49,68% şi făina – 34,28%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 33,91%, apă, canal salubritate – 21% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021.
De la lună la lună, în august cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian – 23,89%, zahăr cu 9,90%, untul cu 6,81% şi laptele de vacă – 5,56%.
Luna trecută au fost şi produse alimentare care s-au ieftinit: fructele proaspete cel mai mult, cu 1,32%, alte legume şi conserve de legume, cu 1,18% şi mălaiul, cu 0,02%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, la servicii de telefonie cu 0,9%, la transportul rutier cu 0,15% şi la abonamentele de televiziune cu 0,06%.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau