Guvernul a supărat iar patronatele. Motivul
Dimensiune font:
Guvernul a prelungit până la 30 iunie 2025, fără consultări cu operatorii economici, plafonările pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele şi pentru preţurile poliţelor RCA, deşi una dintre solicitările urgente era să revenim la pieţe funcţionale şi să renunţăm la plafonări, semnalează reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia.
„Cu două zile în urmă, trimiteam partidelor pro-europene o listă de priorităţi pe termen scurt a mediului de afaceri; una dintre solicitările urgente era să revenim la pieţe funcţionale şi să renunţăm la plafonările din diferite domenii. Am avertizat în mai multe rânduri că acestea distorsionează pieţele şi nici la acest moment nu avem documente oficiale care să justifice, cu cifre, impactul lor. Însă Guvernul continuă această măsură „temporară” şi prelungeşte până la 30 iunie 2025, fără consultări cu operatorii economici, plafonările pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele şi pentru preţurile poliţelor RCA”, se menţionează într-un comunicat al Concordia.
Directorul Confederaţiei, Radu Burnete, a subliniat că în CES Concordia a avizat nefavorabil plafonarea RCA şi că Executivul ignoră solicitarea de renunţare la plafonări şi preferă prelungirea unor măsuri nefuncţionale, sub pretextul protejării consumatorului final.
„Nici măcar nu am avut timp să mimăm un dialog, pentru că am aflat despre prelungirea aplicării OUG 67/2023 după şedinţa de Guvern de ieri deşi am avizat nefavorabil în CES plafonarea RCA cu câteva ore înainte. Guvernul nu doar că ignoră solicitarea noastră de renunţare la plafonări, dar nici nu vrea să existe un dialog pe această temă, preferând prelungirea unor măsuri nefuncţionale sub pretextul protejării consumatorului final, în loc să adreseze direct cauzele problemelor din pieţele respective. Guvernul a avut timp să prelungească plafonări, dar trenează şi sunt întârziate măsuri absolut necesare de reducere a cheltuielilor bugetare când deficitul a depăşit toate recordurile. Este de neînţeles”, a declarat Radu Burnete, citat în comunicat.
Confederaţia Patronală Concordia reprezintă peste 3.500 de companii cu capital românesc şi străin din 17 industrii esenţiale care produc mai mult de un sfert din PIB-ul României şi angajează peste 350.000 de salariaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau