H&M își încheie activitatea în Rusia. Operațiunea va costa 200 de milioane de dolari și va afecta 6.000 de angajați
Dimensiune font:
H&M, al doilea cel mai mare retailer de modă din lume, a anunțat luni că își va încheia activitatea în Rusia, o măsură care va costa aproape 200 de milioane de dolari și va afecta 6.000 de angajați, alăturându-se astfel unui număr tot mai mare de companii care se retrag complet din această țară, relatează Reuters.
Compania și-a suspendat afacerile în Rusia la începutul lunii martie, în urma sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei, după invazia acesteia în Ucraina.
Rusia era a șasea piață ca mărime a H&M, iar compania își mărea numărul de magazine în această țară, în timp ce își reducea magazinele fizice pe multe alte piețe.
„După o analiză atentă, considerăm că este imposibil, având în vedere situația actuală, să ne continuăm activitatea în Rusia”, a declarat directorul general Helena Helmersson într-un comunicat.
„Suntem profund întristați de impactul pe care acest lucru îl va avea asupra colegilor noștri”, a spus Helmersson, dar nu a dat detalii. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că aproximativ 6.000 de angajați din această țară vor fi afectați.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau