În 2023,românii au băut 15 milioane de hectolitri de bere. Cantitatea este în scădere față de anul anterior
Dimensiune font:
Volumul pieței berii s-a contractat pentru al doilea an la rând, ajungând la 15 milioane de hectolitri., scăderea fiind înregistrată în toate țările analizate: Bulgaria -3%, Polonia -7%, Ungaria -10%.
Într-un context economic dificil, care a determinat o contracție a volumului pieței cu 5% față de anul anterior, sectorul berii din România a alocat anul trecut investiții cu 50% mai mari față de 2022. Astfel, companiile membre ale Asociației Berarii României, care reprezintă peste 90% din piața locală, au direcționat peste 117 milioane de euro către proiecte de investiții precum tehnologie și automatizare, inovație în domeniul berii și inițative de sustenabilitate.
În 2023, o parte importantă a investițiilor berarilor a fost direcționată spre Sistemul de Garanție Returnare (SGR), implementat la 30 de noiembrie 2023. Mai exact, fondurile au fost alocate infrastructurii de operare RetuRO, constând în rețeaua de centre de colectare și numărare a ambalajelor, echipamentele necesare pentru realizarea acestor procese și devoltarea sistemului informatic care asigură funcționarea SGR.
”Sectorul berii a demonstrat încă o dată că are un rol major de jucat în economia națională. În ciuda incertitudinilor, berarii și-au păstrat traiectoria cu reziliență, contribuind semnificativ la ocuparea forței de muncă și la creșterea economică. Păstrarea trendului investițional și anul trecut demonstrează angajamentul acestui sector față de creștere și inovație, în ciuda unui context economic deseori imprevizibil. Totalul investițiilor alocate de companiile din domeniu în perioada 2014 – 2023 depășesc două miliarde de euro. În plus, suntem mândri de rolul cheie jucat de sectorul berii pentru lansarea SGR, o inițiativă capabilă să contribuie la o Românie mai bună”, a declarat Michal Mrowiec, Președintele Asociației Berarii României și al Ursus Breweries.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau