Judecătorii din Beiuș, în luptă cu ANAF în afacerea fraților Micula
Dimensiune font:
Continuă ”războiul total” dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și imperiul financiar al fraților Ioan și Viorel Micula, declanșat pentru recuperarea a 395 milioane euro care au fost date de Guvernul României după ce aceștia au câştigat procesul la Tribunalul Internațional de Arbitraj de la Washington.
ANAF vrea să recupereze această sumă colosală, dar Judecătoria Beiuș se opune – informații detaliate AICI -, iar o nouă etapă a ”conflictului” i-a poziționat pe frații Micula, din nou, în postura de câștigători.
De data aceasta, Judecătoria Beiuș a suspendat toate acțiunile de executare silită, atât cele aflate deja în derulare, cât și – surprinzător – cele viitoare.
La sfârșitul anilor `90, afaceriștii Ioan și Viorel Micula au revenit din Suedia, acolo unde emigraseră în perioada regimului comunist. ”Imperiul financiar” pe care l-au dezvoltat, revenind în România, a avut ca punct de pornire și două ordonanțe de urgență prin intermediul cărora Guvernul a oferit facilități pe 10 ani investitorilor din zonele desemnate ca fiind defavorizate.
Facilitățile acordate de statul român au reprezentant adevărate ”injecții financiare”, numai că – după ce respectivele stimulente fiscale acordate investitorilor din ”zonele defavorizate” au fost abrogate, în cursul negocierilor pentru aderarea la UE, Comisia Europeană a dispus, în 2015, recuperarea de la afaceriștii Micula a peste 220 de milioane de euro (1.109.512.163 lei).
Dar CE a sesizat Curtea Europeană de Justiţie a UE (CJUE) și – în data de 25 ianuarie 2022 – a anulat hotărârea Tribunalului UE din 18 iunie 2019, dispunând rejudecarea cazului.
S-a arătat că instanţa a făcut o eroare atunci când a contestat competenţa Comisiei de a analiza, ”în lumina dreptului ajutoarelor de stat, despăgubirea plătită unor investitori suedezi de către România în executarea unei hotărâri arbitrare”.
În plus Tribunalul UE a analizat un singur motiv din cele opt invocate în favoarea lor de reclamanţi, iar CJUE decis: ”Prin urmare, se cere analizarea tuturor argumentelor”.
Procesul continuă și astăzi, la Tribunalul Uniunii Europene, după un ”ping-pong” legislativ prelungit, iar statul român se vede nevoit să rămână în stand-by până la soluționarea cauzei, demersurile întreprinse în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) fiind stopate la Judecătoria Beiuș.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau