Modificare crucială în construcții: a fost a elaborat un singur cod legislativ pentru construcții, urbanism și teritoriu
Dimensiune font:
Ministerul Dezvoltării a elaborat un singur cod legislativ pentru construcții, urbanism și amenajarea teritoriului, care va înlocui cele 10 legi în vigoare, vechi de 30 de ani, modificate substanțial în ultimii ani – a anunțat la conferința de presă de miercuri ministrul dezvoltării, Cseke Attila, informează Mediafax.
Proiectul de act normativ, care a fost publicat miercuri în transparență decizională, prevede procurarea autorizațiilor de construcții online, de la un singur ghișeu, într-un timp semnificativ mai scurt, reducând, astfel, birocrația – a arătat ministrul, adăugând că va fi evitat și riscul expirării unui aviz în timp ce este așteptat un altul.
”Reglementările vechi de mai multe decenii, stabilite prin 10 legi diferite, nu mai sunt viabile. Au fost schimbate de mai multe ori pe an, în încercarea de a corela vechile legi cu realitatea contemporană, dar acest fapt a dus la instabilitate legislativă în acest domeniu. Prin Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, vom renunța la <> legilor în vigoare și vom adopta un singur act normativ, regândit eficient”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Ministrul a subliniat că, din cele 10 legi în vigoare, 5 vor fi eliminate și 5 vor fi modificate și introduse în noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor.
Proiectul de act normativ, după perioada de consultare publică, va fi adoptat de Guvern și trimis Parlamentului. Fiind o reformă asumată de România în Planul Național de Redresare și Reziliență, Parlamentul trebuie să ia o decizie în prima parte a anului 2023 privind această propunere.
Cseke Attila a menționat că va fi realizată și o Platformă Digitală Națională, pe care se vor încărca toate documentațiile planurilor urbanistice generale (PUG) pe suportul Observatorului Teritorial, interconectată cu Registrul național al construcțiilor, și care va constitui o importantă bază de date și un suport pentru autorități pentru emiterea certificatelor de urbanism, a acordurilor unice și autorizațiilor de construire: ”Dacă, în prezent, un certificat de urbanism se eliberează în 1-2 luni, prin intermediul Platformei Digitale Naționale, acesta va putea fi eliberat în 5 zile; la fel și în cazul autorizațiilor de construire, perioada se va reduce la 15 zile, față de 1-2 luni cât este în prezent.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau