Producătorii încercă să păstreze preţurile actuale la alimente
Dimensiune font:
Producătorii români vor păstra, cel puţin în această perioadă, preţurile actuale la alimente, oricum majorate deja cu 15-20%, chiar dacă înregistrează costuri suplimentare şi influenţe semnificative din cauza scumpirii energiei, gazelor naturale şi a nutreţurilor, însă, începând de anul viitor, va exista cu siguranţă o actualizare a acestor preţuri.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară - Sindalimenta, Dragoş Frumosu, susține că, oricum, la o parte din alimente preţurile au crescut, iar acesta nu este sfârşitul. „La pâine şi produse de panificaţie preţurile au crescut cam cu 15-20%, la uleiul de floarea soarelui în jur de 20%, la lactate 4-5 procente. La carnea de porc încă nu s-a întâmplat nimic, pentru că mai erau stocuri. Discutăm în primul rând despre carnea de porc din import, pentru că noi importăm cam 80 chiar 85%. Având în vedere fenomenele care au fost în Germania şi în alte state europene referitoare la pesta porcină africană şi având cantităţi destul de mari, (...) s-a exportat carne de porc, începând de acum câteva luni, chiar sub preţul de cost al fermierilor români. Acest lucru i-a încurcat teribil de tare pe fermierii noştri care şi aşa se chinuiesc să trăiască, să rămână la suprafaţă, dar fenomenul nu a putut fi oprit, pentru că discutăm de o piaţă liberă. Probabil o creştere la carnea de porc s-ar putea vedea abia după 1 ianuarie şi va fi cam de 10%, pentru că orice majorare a preţurilor pe fondul puterii de cumpărare scăzute a românilor va conduce la scăderea vânzărilor”, a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Frumosu.
Acesta susţine că şi în cazul preparatelor o cantitate importantă de carne de porc ce provine din import vine pe ultima perioadă în urma procesului de congelare şi are un preţ mai redus.
În opinia sa, producătorii vor încerca să păstreze „cât pot” preţurile actuale la alimente, deşi în unele sectoare influenţa majorării preţurilor la energie, combustibili şi nutreţuri în costuri este şi de 60%. „Este evident că se încearcă cât se poate această menţinere a preţurilor. Cu scumpirile care au fost, mai mult ca sigur că ele vor fi actualizate undeva începând cu 1 februarie”, a subliniat Dragoş Frumosu.
Frumosu susţine că statul ar trebui să ia nişte măsuri de compensare, care să anuleze o parte din aceste creşteri de preţuri, făcând referire în primul rând la anumite măsuri de relaxare fiscală, precum reducerea taxelor pe salarii. „De la 1 ianuarie creşte şi salariul minim pe economie, salariu care oricum este mic pentru români... Pe de altă parte, România este ţara cu unele dintre cele mai mari taxe pe salarii în momentul de faţă. Dacă mintea guvernanţilor ar fi oarecum luminată în perioada următoare, plecând de la considerentul că trebuie făcut ceva să ieşim din această ceaţă, ar trebui să facă o analiză clară a ceea ce înseamnă reducerea taxelor pentru angajatori şi chiar angajat la salariu, pentru că înseamnă un venit net mai mare, înseamnă oxigen mai mult pentru societatea comercială. Am avut discuţii cu cei din industria alimentară, unde oamenii spun aşa: eu plătesc pentru un salariu 45%, dar în condiţiile în care s-ar reduce acest procent cel puţin jumătate l-aş da angajatului şi aş câştiga şi eu. Cred că într-un dialog cu patronatele şi cu oameni responsabili, care înţeleg situaţia socială şi economică a României, s-ar putea ajunge la o relaxare a fiscalităţii şi ar fi o primă măsură de sprijin”, a transmis Dragoş Frumosu. Raluca STROE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau