Rețelele electrice nu mai fac față curentului introdus. AFM anunță finanțări pentru acumulatori

Dimensiune font:

| 30-11-2023 01:02

Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a fost invitat la interviurile DC News, unde a vorbit despre finanțarea pentru acumulatori.

„Am avut mai multe conferințe pe zona de energie. Noi am adus în atenție și nenorocirea cu justiția din Oradea, însă energeticienii ne-au spus că nu au capacitate să aducă tot surplusul de energie, și de la dumneavoastră, dar și de la parcurile eoliene și fotovoltaice care se construiesc, și, practic, rețelele nu rezistă. Trebuie investiți miliarde de euro și acolo e treaba statului.

În acest caz, ideea dumneavoastră, foarte interesantă, cu acumulatorii e foarte bună. Adică energia de la soare nu se mai duce în rețea, ci se folosește în consum propriu sau se stochează în baterii și poate fi folosită în timpul nopții. Există acest program?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Luăm în calcul și varianta finanțării inclusiv a acumulatorilor. Am în vedere fie să vin pe urmele programelor deja finanțate, adică fie ca cei care deja au sistemele să le finanțăm acumulatorii, fie să vin cu un program nou, în care să finanțăm de la capăt atât fotovoltaice, cât și acumulatorii aferenți aia acestora. Avem mai multe variante posibile și încercăm să o alegem pe cea mai bună pentru cetățeni.

Oricum, cel mai probabil vom finanța acumulatorii aferenți puterii pe care noi o instalăm. Dacă noi finanțăm 4 kilowați, vom finanța automat și acumulatorii aferenți. Dacă o persoană dorește o putere mai mare, automat va suporta și diferența de la acumulatori, de la 4 kilowați la noua capacitate. Dacă vom ajunge la concluzia că trebuie finanțați și acumulatorii, ne vom limita la capacitatea sistemului pe care îl finanțăm.“, a precizat Laurențiu Neculaescu.

„La fel ca la panouri. Eu pot să-mi pun putere instalată de 10 kilowați pe casă, dumneavoastră îmi finanțați 4 kilowați. Restul de 6 sunt ai mei. La fel la baterii! E un ajutor și un stimulent pentru cetățean ca să nu mai tragă curentul din rețea.“, a mai spus Bogdan Chirieac.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

România bate cu pumnul în masa Comisiei Europene și cere amânarea închiderii centralelor pe cărbune: Ne-au salvat în momentele de criză
13/03/2025 20:51

Autorităţile romane depun toate eforturile, inclusiv prin studii şi analize de adecvanţă efectuate de operatorul de sistem Transelectrica, pentru a convinge reprezentanţii Comisiei Europene să amane inch ...

Loto. Rezultatele tragerilor de joi, 13 martie, 2025. Report de peste 5,08 milioane de euro la LOTO 6/49
13/03/2025 20:16

  Numere extrase joi, 13 martie, 2025 Loto 6/49: 17, 32, 15, 1, 7, 19 Loto 5/40: 35, 15, 13, 19, 20, 16 Joker: 31, 13, 8, 17, 15   + 8 Noroc: 4, 6, 4, 0, 9, 4, 9 Noroc Plus: 2, 3, 9, 5, 1, ...

Cererea de aur, tot mai mare
13/03/2025 18:36

Temerile referitoare la posibilitatea intrării in recesiune a Statelor Unite, in urma războiului comercial iscat de către administratia Trump, obligă Rezerva Federală americană la o echilibristică difici ...

Bugetarii sunt în pericol. Nu se vor mai putea reangaja
13/03/2025 15:15

Guvernul a fost la un pas să adopte o ordonantă prin care bugetarii care au primit deja decizia de pensionare nu se mai pot reangaja. Conform surselor Realitatea Plus, in urma discutiilor intre Ciolacu si Bol ...

Vârsta de pensionare crește la 70 de ani
13/03/2025 14:42

Reforma pensiilor revine in discutiile politice din Germania, avand in vedere că presedintele Confederatiei Asociatiilor Patronale Germane (BDA), Rainer Dulger si economistul Martin Werding cer măsuri pentru ...

Cine va fi vizitat de Antifraudă în 2025? Inspectorul general al DGAF a vorbit despre cele 4 business-uri pe care le are în vizor
13/03/2025 14:10

La Conferinta Anuală de Taxe 2025 organizată de PwC Romania, Inspectorul General al Directiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), Teodor Georgescu, a vorbit despre ce businessuri a luat la ochi anul acesta ...

  Salariul adecvat de trai, o soluție pentru echitate în piața muncii din România
13/03/2025 13:00

Blocul National Sindical (BNS) atrage atentia asupra inegalitătilor din piata muncii din Romania si propune adoptarea unui concept nou: salariul adecvat de trai (SAT). Această măsură ar putea reduce dispari ...

Contrabanda cu țigări crește alarmant. Peste 10 la sută din piață este ilegală
13/03/2025 11:52

Piata neagră a tigaretelor continuă să castige teren, atingand 10,1% din consumul total in ianuarie 2025, potrivit unui studiu realizat de Novel Research. Această crestere vine după ce, in noiembrie 2024, ...

Milioane de români se încălzesc cu lemne de foc
13/03/2025 11:41

Romania continuă să fie puternic dependentă de lemnul de foc, utilizat de milioane de gospodării pentru a trece peste sezonul rece. Această realitate a fost subliniată de ministrul Mediului, Apelor si Pă ...

Finanțări flexibile pentru orice fermier
13/03/2025 10:58

Finantări flexibile pentru orice fermier Agricultura este un domeniu dinamic, in care este nevoie ca fermierii să se adapteze constant la cerinte pentru a rămane pe piată si a avea succes. Fiecare fermă a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei