Vine frigul. Temperaturile vor scădea brusc
Dimensiune font:
Vremea se menține frumoasă până la finalul lunii septembrie. Ulterior însă, se va răci, mai ales în nordul și nord-estul țării. S-ar putea, de asemenea, să plouă trecător în jumătatea nordică a țării.
La mijlocul săptămânii viitoare, vom avea încă un puseu de vreme caldă. Temperaturile ar putea ajunge până la 25–29 de grade Celsius.
Așadar, prima săptămână din octombrie va veni cu vreme frumoasă, cu șanse scăzute de ploaie. Chiar dacă nu va fi atât de cald, temperaturile sunt peste media perioadei.
Potrivit modelului GFS, în cea mai mare parte a țării nu va ploua aproape deloc săptămâna viitoare. Va urma însă o perioadă mai dinamică după 6–7 octombrie, odată cu intensificarea activității ciclonice din nordul Atlanticului. În România, sunt șanse mari ca vremea să se răcească în a doua săptămână a lunii, notează meteoradar.ro.
Din cauza nopților mai lungi și a presiunii atmosferice ridicate, se vor produce, local, primele brume și înghețuri din acest sezon, mai ales în depresiuni și în zonele de vale. Ne putem aștepta și la ceață și alte fenomene specifice.
În prezent, majoritatea modelelor meteorologice estimează temperaturi mai ridicate decât norma acestei perioade și pentru a doua jumătate a lunii octombrie. Este posibil să avem intervale cu vreme caldă, cunoscute în popor ca „vara fetelor bătrâne”. Circulația atmosferică se poate schimba, totuși, la un moment dat.
Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a spus cum va fi vremea în următoarea perioadă. Potrivit acesteia, fenomenele de instabilitate se vor diminua semnificativ, iar temperaturile vor rămâne crescute cel puțin până la începutul lunii octombrie.
Meteorologul a afirmat că „din punctul de vedere al fenomenelor de instabilitate, acestea sunt în diminuare atât din perspectiva ariei de manifestare cât și a cantităților de precipitații. Rămâne de interes vântul în următoarea săptămână, dar și regimul de temperaturi.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau