Volum modest de tranzacții pe piața monetară
Dimensiune font:
Piața valutară s-a deschis luni la 4,975 lei. La jumătatea zilei a fost atins un vârf de 4,978 lei, după care euro s-a cantonat în jurul pragului de 4,977 lei, astfel că media a crescut de la 4,9754 la 4,9773 lei, la 0,1 bani de maximul istoric atins în septembrie 2023.
Volumul tranzacțiilor din piața monetară a rămas unul modest, indicii ROBOR stagnând la valori comparabile cu cele din mai 2022.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 5,58%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.
Statul continuă să se împrumute masiv din piața locală, pregătind în același timp, noi ieșiri pe cele internaționale, cu scopul de a acoperi uriașul deficit bugetar, care a devenit și mai mare odată cu majorarea pensiilor.
Finanțele s-au împrumutat la început de săptămână cu 682,5 milioane lei cu scadența august 2031, la un randament mediu anual de 6,55%, în timp ce valoarea programată a emisiunii de titluri de stat a fost de 500 milioane lei.
Euro se aprecia la început de săptămână la 1,1023 – 1,1050 dolari, în condițiile în care atenția investitorilor se îndreaptă către jumătatea ei, atunci când va începe la Jackson Hole (Wyoming, SUA) o întâlnire a marilor bancheri centrali, organizată de Rezerva federală.
În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,5278 la 4,5090 lei, minim care nu a mai fost atins de la sfârșitul anului trecut.
Creșterea plasamentelor în monedă elvețiană, ca măsură de protecție față de riscuri, a ridicat marginal cursul acesteia de la 5,2123 la 5,2127 lei. Media lirei sterline a urcat la 5,8457 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la 362,5709 lei, la circa 2 lei de maximul istoric atins la începutul acestei luni, în timp ce metalul galben se menținea în jurul pragului de 2.500 dolari/uncie.
În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,2693 zloți/euro. Piața maghiară era închisă cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ștefan.
Bitcoin a scăzut luni la 57.876 – 58.769 dolari iar ethereum la 2.571 – 2.648 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau