AEROSTAR Bacău a pus Iașul pe harta mentenanței aeronautice mondiale!

x-aerostar1
x-aerostar2

Dimensiune font:

| 08-11-2024 09:34

* milioane de pasageri călătoresc astăzi în siguranță prin grija specialiștilor de la AEROSTAR, aceștia reușind performanța de a reda, în condiții excelente de exploatare, 100 de aeronave deservite în hangarul din Iași, pentru 28 dintre cele mai importante companii aeriene din lume!

Istoria fabricii de la Bacău, una dintre cele mai importante din Europa și chiar din lume în domeniul fabricației, modernizării și mentenanței pentru sisteme de aviație, printre altele, se rescrie zi de zi, AEROSTAR căpătând o aură de protector al economiei regionale.

Iar pentru că la AEROSTAR cuvântul de ordine este performanța, atât în interesul societății, cât și al partenerilor – de ordinul sutelor, în momentul de față, dezvoltarea profesională a celor care lucrează în facilitățile firmei reprezintă mereu o prioritate. Cum prioritară a devenit și abordarea conducerii societății față de tehnologiile inovatoare, față de tot ceea ce înseamnă transformare digitală, dar și de securitate cibernetică.

Aflată într-o competiție acerbă la nivel mondial cu firmele din domeniu, AEROSTAR se dezvoltă din toate punctele de vedere, creează valoare și contribuie, efectiv, la economia regională.

Așa se face că, astăzi, unul dintre centrele de mentenanță ale AEROSTAR, cel de la Iași, a reușit un record în acest domeniu: specialiștii care lucrează acolo au eliberat în serviciu 100 de aeronave civile! Iar performanța este cu atât mai importantă cu cât Centrul de la Iași are doar patru ani de viață, fiind inaugurat în septembrie 2020!

O echipă tânără, formată din 90 de specialiști în domeniu, care au crescut și s-au specializat în cadrul companiei, devenind astăzi printre cei mai buni din lume, a atras interesul a zeci firme de pe mapamond, 28 astfel de companii aeriene trimițându-și aeronavele la Iași, pentru mentenanță.

Un succes cu adevărat fabulos, trendul fiind unul de creștere constantă, la fel ca și interesul manifestat de firmele în domeniu. „Suntem mândri de aceasta reușită și pentru faptul că într-un timp relativ scurt de la inaugurarea centrului, am reușit  să dezvoltăm capacitatea de mentenanță din Iași. Țin să îi felicit pe colegii care au contribuit la această realizare importantă!”, a declarat Alexandru Filip, Director General al AEROSTAR S.A.

Prin urmare, conducerea AEROSTAR Bacău a luat decizia de a extinde echipa care activează la Iași, până la cel puțin 300 de angajați!

Iar cei vizați sunt tinerii, dornici de o carieră în domeniu, dornici de a îmbrățișa cultura modelului de succes din economia productivă, aplicat cu succes la AEROSTAR, o firmă a cărei deviză a rămas neschimbată de ani și ani: PERFORMANȚĂ prin PROFESIONALISM!

De fapt, tinerii sunt cei mai interesați de performanțele AEROSTAR, în anul școlar 2023/2024 peste 400 de elevi desfășurându-și stagiile de practică în Centrul de mentenanță de la Iași, aceștia provenind de la Colegiul Tehnic „Mihail Sturza”, Liceul Tehnologic de transporturi și construcții Iași, Liceul de Mecatronică și Automatizări Iași. Desigur, și un număr mare de studenți de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași au desfășurat diverse activități în cadrul Centrului, existând un interes tot mai mare față de acest domeniu, față de compania AEROSTAR, care a angajat și angajează astfel de tineri.

Ei au nevoie de compania-lider în mentenamța aeronautică, evident, compania are nevoie de tineri. Mai ales că, după cum susține Directorul General al AEROSTAR, Alexandru Filip, planurile de dezvoltare pentru următorii doi ani prevăd construirea la Iași al unui nou hangar, fapt care va permite lucrul la cel puțin șase aeronave concomitent. Iar această nouă etapă de dezvoltare va fi benefică și pentru Iași, pentru Aeroporul ieșean, aflat în plină dezvoltare, care va avea, astfel, unul dintre cele mai importante centre de mentenanță avioane comerciale din țară și Europa!

 

  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
 Cum au votat ieșenii, în fiecare localitate din județ
02/12/2024 09:02

  La nivelul judetului Iasi au votat 329.764 persoane, reprezentand 40,73% din totalul populatiei cu drept de vot. %. Cele mai multe persoane au votat in Harghita – 58,81%, Bihor - 56.67%, Cluj - 5 ...

Un student a condus băut, a boţit o maşină, a înjurat poliţiştii, apoi a încercat să-i mituiască
02/12/2024 08:40

 Magistraţii de la Tribunalul Iaşi s-au arătat foarte milostivi faţă de studentul George R. (22 de ani), după seria de infracţiuni comise de acesta intr-o singură noapte. Toată tevatura, de la un ...

Nu l-a violat, i-a luat doar banii ascunşi în chiloţi
02/12/2024 08:38

 Ion D. e unul dintre mulţii mici borfaşi ce-şi fac veacul in zona Gării Iaşi. Ţinta lui eternă o reprezintă beţivii. Uşor de jefuit şi de violat. Pentru că individul are asemenea preferinţe s ...

Un student a condus băut, a boţit o maşină, a înjurat poliţiştii, apoi a încercat să-i mituiască
02/12/2024 08:06

Magistraţii de la Tribunalul Iaşi s-au arătat foarte milostivi faţă de studentul George R. (22 de ani), după seria de infracţiuni comise de acesta intr-o singură noapte. Toată tevatura, de la un banal ...

Decembrie cu casa închisă la Teatrul Național și la Operă!
02/12/2024 08:03

Luna decembrie este una specială pentru Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi. Aici, la 27 decembrie 1816, a avut loc primul spectacol de teatru in limba romană prezentat publicului pe o s ...

I-a luat doar banii ascunşi în chiloţi
02/12/2024 08:02

Ion D. e unul dintre mulţii mici borfaşi ce-şi fac veacul in zona Gării Iaşi. Ţinta lui eternă o reprezintă beţivii. Uşor de jefuit şi de violat. Pentru că individul are asemenea preferinţe sexuale ...

Paradă militară, de Ziua Națională
02/12/2024 08:01

    Mii de persoane au iesit duminică, de Ziua Natională, in Piata Palatului Culturii, pentru a asista la ceremonialul militar si la cel religios. Printre cei prezenti s-au aflat foarte multi copi ...

Un septuagenar şi-a înjunghiat cu şurubelnţa colegul de bancă din parc
02/12/2024 08:01

La cei 71 de ani ai săi, pensionarul ieşean Ion S. a devenit cel mai varstnic deţinut debutant din Peniteniarul Iaşi. Asta pentru că pană la sentinţa pronunţată vineri, 29 noiembrie a.c., bătranelul a ...

Milenalii ieșeni, cei mai fideli pacienți ai psihologilor
02/12/2024 08:00

* „Tinerii născuti in perioada 1990-2000 sunt copii crescuti in democratie, de către părinti care au trăit, o mare parte a vietii, in comunism. Unii părinti si-au crescut si educat copiii in aceeasi ...

Câți parlamentari va avea Iașul
01/12/2024 21:53

 Au apărut primele rezultate ale exit-poll-ului CURS pentru alegerile parlamentare 2024, cu date culese pană la ora 20:00. Potrivit sondajului efectuat la iesirea de la urne, PSD e pe primul loc, urmat d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei