Unii politicieni băştinaşi vor anticipate. Da’ poporul?

 

Dorian OBREJA

 

Poftim, care popor? Căci, cu siguranţă, politicianul mioritic, mai ales cel cu dorinţa mai sus amintită, va spune, parafrazând, dar mai ales frizând cinismul, impertinenţa şi orgoliul, că „poporul sunt eu!”. Nu poporul i-a ales să decidă în numele lui? Ba da, şi-atunci, la ce atâta zarvă?

Chestiunea este că majoritatea politicienilor, în afară de alte defecte şi tare, seamănă leit cu giruetele, adică se întorc după cum bate vântul, pardon, după cum le dictează interesele.

Exemplul cel mai semnificativ îl avem chiar la vârf. Prin octombrie, înainte de a fi reales/reaşezat ca locatar principal la Cotroceni, Klaus Iohannis era mai realist, declarând că „alegerile anticipate sunt aproape imposibil de realizat”. După 3 luni - interval în care câştigase un nou mandat prezidenţial, pusese umărul la demiterea executivului PSD, condus de Dăncilă, şi îşi instalase „guvernul meu”, sub conducerea politicianului de geniu supranumit Sică -, vorbea cu totul altfel, afirmând nu doar că „alegerile anticipate sunt posibile” dar şi subliniind că „mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate”, deşi Constituţia ţării, la articolul 80, stipulează clar că ocupantul funcţiei supreme doar „exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, ceea ce ar trebui să-l împiedice a fi partizanul vreunei formaţiuni politice, de exemplu...

Dar să mă întorc, vor-nu vor politicienii, la popor. Conform unui sondaj realizat în aceeaşi lună octombrie de care pomeneam mai sus, doar vreo 36 la sută dintre cei chestionaţi doreau alegeri anticipate. Trei luni mari târziu, procentul celor favorabili unui scrutin, reieşit dintr-un alt sondaj, înainte de termen creştea la 44 la sută – ceea ce tot nu înseamnă majoritate, nu? În fine, un sondaj realizat în ianuarie şi publicat la începutul acestei luni oferea şi procentele posibile a fi atinse de principalele formaţiuni politice: liberalii (să nu uit, în alianţă cu pedeliştii) ar fi înregistrat circa 45 la sută, social-democraţii – aproximativ 18,5 la sută, iar USR plus...PLUS – circa 15 la sută.

Evident, doar liberalii erau pe val, în mare creştere. Numai că fiecare zi de guvernare a lor – fie şi interimară – poate eroda scorul record teoretic atins, menţionat mai sus.

Iată de ce, în continuare, este de aşteptat ca PNL şi Klaus Iohannis să caute soluţii pentru a se ajunge cât mai repede la anticipate, în vreme ce PSD, Pro România (dar nu numai ele...) să apese pe frână, existând posibilitatea întârzierii până la ajungerea la pragul celor şase luni până la alegerile în termen, moment din care anticipatele nu ar mai putea avea loc.

România – mai ales cea politică -, la momentul actual, seamănă cu un autoturism cu dublă comandă şi cu tendințe opuse ale celor aflaţi la pedale, butoane, volan etc. Imaginea generală – şi situaţiile înregistrate în mai toate domeniile – este aceea a instabilităţii şi impredictibilităţii. Adică, aşa cum notam în urmă cu vreo lună, exact ce-i lipsea ţării noastre acum...