Conform noului proiect privind regulamentul-cadru de organizare a unităţilor de învăţământ, profesorii vor răspunde pentru actele de violență
Dimensiune font:
Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi Statutul elevului nu a fost, încă aprobate de Ministerul Educaţiei, deşi acest lucru ar fi trebuit să se întâmple până la data de 2 mai.
Potrivit autorităţilor, noul regulament-cadru ar putea fi gata înainte de începerea anului şcolar, în august sau septembrie.
Noul proiect de ordin cu privire la regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ va delimita drepturile părinţilor şi ale profesorilor. Acest regulament, dar şi Statutul elevului, vor conţine măsuri mai stricte pentru elevi, astfel încât să fie asigurată disciplina în mediul educaţional. De asemenea vor exista şi acte normative care vor viza personalul didactic şi angajaţii din unităţile de învăţământ, care vor răspunde poate prin pedepse în ceea ce priveşte gestionarea actelor de violenţă, dacă vor fi dovediţi vinovaţi în astfel de situaţii. Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a declarat în luna martie, în spaţiul public că se poate merge până la desfacerea contractului individual de muncă şi excluderea acestora din sistemul de educaţie. Acesta a mai adăugat că până în acest moment, exmatricularea nu se mai aplică, deoarece învăţământul este obligatoriu. Însă, noua lege a învăţământului preuniversitar prevede ca în cazuri excepţionale să se recurgă la exmatriculare, iar acest lucru va fi transpus în practică prin noul regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ, dar şi prin noul Statut al elevului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau