Cum să-ți dai seama dacă ești îndrăgostită cu adevărat?
Dimensiune font:
Când lovește Cupidon, inima pare să nu mai țină cont de nicio regulă. Totuși, oamenii de știință au vrut să vadă care sunt elementele comune în rândul persoanelor care trec prin fiorii unei noi iubiri. Cu alte cuvinte, cum știi că ești îndrăgostită cu adevărat?
Helen Fisher, cercetător principal la Institutul Kinsey din cadrul Universității Indiana, a condus mai multe studii care analizează ce se întâmplă în creierul unei persoane când este îndrăgostită, cu ajutorul unui aparat cu rezonanța magnetică funcțională (fMRI).
Studiu: ce apare în creierul unei persoane îndrăgostite
Fisher a scanat creierele mai multor voluntari care au declarat că sunt îndrăgostiți intens. Acești voluntari au fost expuși la imagini cu persoana iubită, iar activitatea cerebrală a fost monitorizată pentru a vedea ce zone ale creierului sunt activate în acest proces. A descoperit că, atunci când persoanele îndrăgostite priveau fotografii ale partenerilor lor, anumite regiuni ale creierului, în special cele asociate cu sistemul de recompensă, erau extrem de active. Aceste zone sunt implicate în sentimentul de recompensă, motivație și plăcere.
„Când ești îndrăgostită nebunește de cineva într-o atracție romantică, ești obsedată, iar într-o atracție platonică, nu te gândești la el zi și noapte”, a spus Fisher.
Pe baza acestei cercetări Fisher, a elaborat teoria conform căreia există trei etape biologice distincte: dorința sexuală, atracția romantică și atașamentul pe termen lung. Fiecare dintre aceste etape implică diferite sisteme neurochimice din creier – dorința sexuală este alimentată de hormoni precum testosteronul și estrogenul, atracția romantică este dominată de dopamină, norepinefrină și serotonină, iar atașamentul pe termen lung este asociat cu oxitocina și vasopresina.
Așa se explică faptul că, la începutul oricărei relații, cei doi parteneri vor să experimenteze cât mai mult împreună în dormitor, lăsând frâu liber dorințelor intime ce includ jocuri de roluri sau vibratoare. În timp, pasiunea se domolește, și partenerii descoperă noi activități care vor consolida cuplul, precum călătorii, ieșiri în oraș și planuri de viitor. Când intervine atașamentul, sentimentele îndrăgostiților ating punctul maxim.
„Mă gândesc la dragostea romantică ca la o parte a strategiei reproductive umane. Ea ne ajută să formăm legături de pereche, care ne ajută să supraviețuim. Am fost construiți pentru a experimenta magia iubirii și pentru a fi îndemnați să ne apropiem unii de alții”, spune cercetătoarea Lucy Brown, neurolog la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York.
Trei semne că ești îndrăgostită cu adevărat
Pe baza studiilor citate, putem spune că acestea sunt indicii clare că „îndrăgosteala” s-a produs.
Te simți dependentă de celălalt
Cercetătoarea Helen Fisher a concluzionat că dragostea romantică ar trebui să fie considerată asemănătoare unei dependențe. Studiile au arătat că îndrăgostirea declanșează un răspuns cerebral similar cu cel al dependenței de droguri, activând aceleași circuite neuronale care se ocupă de recompensă și dorință. Totuși „dependența de dragoste” este pozitivă, atunci când dragostea este reciprocă și nontoxică.
Îți place totul la el
Persoanele care sunt îndrăgostite au tendința de a-și idealiza partenerii, concentrându-se pe calitățile pozitive ale persoanei iubite și trecând cu vederea trăsăturile negative ale partenerului lor. Se crede că această atenție concentrată este rezultatul unor niveluri ridicate de dopamină, mesager chimic, în creier și în măduva spinării, precum și al unui vârf de norepinefrină, o substanță chimică asociată cu creșterea memoriei în prezența unor stimuli noi, în special stimuli emoționali.
Ai o dorință profundă de a cunoaște și înțelege persoana iubită
Unul dintre cele mai evidente semne ale iubirii este dorința profundă de-l cunoaște cu adevărat pe celălalt. Nu este doar despre atracția fizică sau despre momentele de romantism; este vorba și despre dorința de a înțelege gândurile și emoțiile. Atunci când ești cu adevărat îndrăgostită, îți pasă de sentimentele și experiențele partenerului tău. Vrei să știi ce îi aduce fericire, ce îl face să se simtă împlinit și ce temeri are.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau