„Nelu Curcă” s-a retras la mănăstire după ce si-a înșelat soția. „Am căzut într-un păcat greu, adulterul. Eu am greşit şi poate că i-am nenorocit viaţa”
Dimensiune font:
Mihai Coadă, cunoscut publicului larg ca Nelu Curcă din serialul „La Bloc”, a dezvaluit în podcastul lui Cătălin Măruță de ce a renunțat la actorie și ce l-a determinat să meargă la mănăstire. Actorul s-a stabilit in Manastirea Turnu situata în orasul natal, conform Fanatik.
„Sunt un mirean păcătos care vine la mănăstire și vreau să mă asimilez lor. Aici e Casa Domnului, ai întâlnire cu Dumnezeu aici, este o oază duhovnicească extraordinară. Nu e rupere de lume. Noi nu plecăm din lume, ne rugăm pentru lume.”, a spus Mihai Coadă, potrivit b1TV.
„Eu am greșit și poate că i-am nenorocit viața”
Mihai Coadă mărturisește că și-a înșelat soția, cea cu care are doi copii, și că a făcut cel mai mare păcăt. Își recunoaște greșeala și dezvăluie că doar prin spovedanie a reușit să se vindece de această vinovăție.
„Am căzut într-un păcat greu, adulterul. Eu am greşit şi poate că i-am nenorocit viaţa. De multe ori cazi, dar prin spovedanie reuşeşti să treci peste ele. Am stat singur trei ani, nu ştiam ce să fac.
Voiam să mă călugăresc, îmi venea să-mi las meseria, Cătăline. Nu mai puteam s-o practic. Veneam de la filmări noaptea târziu şi nu mai puteam să mă rog. Ca actor, ocupi spaţiu din tine cu vieţile altor personaje. Aici e problema. Uneori, mulți actori confundă.
Uite, eu acum nu mai pot să scap de Nelu Curcă. Se întreabă lumea ce m-a făcut să mă retrag, că eram celebru, eram la PRO TV, aveam bani, ce m-a făcut să las totul şi să aleg viaţa duhovnicească? Conştiinţa m-a făcut.
Dacă te adoarme conştiinţa, eşti un mort viu. Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe toţi, dar vrea să facă şi omul un pas. Omul să facă un pas şi El face o mie”, a mărturisit Mihai Coadă în podcastul Acasă la Măruţă, potrivit Libertatea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau