43 de copii dintr-un centru de plasament din Ucraina au fost cazați la Iași
Dimensiune font:
Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Iaşi a preluat un grup de refugiaţi din Ucraina, format din 52 de copii şi 11 adulţi, din care 43 dintre minori provin dintr-un centru de plasament. Instituția le-a pregătit locuri de cazare cu sprijinul Fundației Hope and Homes for Children România. La sosirea la Iaşi, după un drum de aproape 40 de ore, toţi membrii grupului au primit asistenţă medicală din partea unei echipe de la Direcției de Sănătate Publică Iași. Minorii vor primi hrană, jucării, haine și tot ceea ce au nevoie.
„Sub nicio formă nu putem lăsa ca acest război să devină o realitate pe care să o tolerăm și să o acceptăm, acum că am trecut de șocul inițial pe care ni l-a produs. În fiecare zi, mor oameni nevinovați în Ucraina. În fiecare zi, copii, mame, bătrâni rămân fără nimic și trebuie să fugă sau, mai rău, să rămână prinși într-o lume unde nu mai există alimente, apă, căldură. Trebuie să rămânem solidari cu ei. Nu au nicio vină pentru ura regimului depășit și nemilos de la Kremlin, care a îndreptat armele asupra lor”, a transmis preşedintele CJ, Costel Alexe.
Autoritățile au transmis pe această cale un apel către populție pentru a dona alimente și produse de cazarmament (pături, saltele, perne, cearșafuri) sau de igienă personală la cortul Crucea Roșie de pe Bulevardul Ștefan cel Mare, vizavi de Palatul Culturii. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau