„Există, în memoria colectivă ieşeană, un sentiment de datorie faţă de comunitatea evreiască”

evrei1

Dimensiune font:

| 11-09-2023 09:15

* „Sentimentul este generat de momentele tragice prin care a trecut comunitatea evreiască - pogromonul de la Iaşi (1941), în urma căruia au murit 13.000 de evrei, precum şi distrugerea şi profanarea vechiului cimitir medieval al oraşului de către autorităţi în 1943. Creionarea rolului pe care comunitatea iudaică l-a avut în viaţa socială a oraşului, uneori esenţial şi ale căror efecte le simţim şi astăzi, se poate constitui într-un demers reparatoriu şi în acelaşi timp educativ, prin recursul la moştenirea/patrimoniul evreiesc”, spune Florea Ioncioaia, secretar al Asociaţiei Societatea de  Studii Istorice din România

Primul tur virtual 360 al unui cimitir israelit din România a fost inaugurat la cimitirul Evreiesc din Iaşi. Integrat pe website-ul www.comunitateaevreiloriasi.ro internauţii vor descoperi materiale video, fotografii şi texte informative despre cele mai importante monumente funerare, dar şi despre personalităţile ieşene înhumate în cimitirul Evreiesc din Iaşi. „E un patrimoniu inestimabil pe care credem că trebuie cunoscut atât de ieşeni cât şi de evreii din lumea întreagă. Acesta este cel mai vizitat cimitir de evreii veniţi din toată lumea, din diaspora românească, pentru a-şi căuta rădăcinile, să găsească mormintele străbunilor. De multe ori le este foarte greu să le găsească întrucât cimitirul are peste 20 de hectare de teren şi peste 150.000 de morminte funerare. Este cel mai mare cimitir evreiesc din România”, a spus Alina Ţiţei, coordonatoarea proiectului.

Această inaugurare este parte a proiectului "Roots and stones - jewish heritage", implementat de Asociaţia Societatea de Studii Istorice din România (SSIR), în parteneriat cu Comunitatea Evreilor Iaşi şi Uniunea Artiştilor Plastici filiala Iaşi, cu o co-finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).  Este un eveniment important pentru Comunitatea Evreiască din Iaşi, şi nu numai. În acest cimitir îşi dorm somnul de veci cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, evrei, victimele Holocaustului, în centrul cimitirului se află gropile comune unde sunt îngropaţi în jur de 8000 de evrei. Aici este şi parcela eroilor evrei care s-au luptat în Primul Război Mondial pentru libertatea şi eliberarea României. Sunt capele unde sunt îngropaţi diverşi rabini. Acum comunitatea evreiască este mică, sunt circa 300 de membri, dar în trecut era una dintre cele mai mari comunităţi din ţară şi a avut un important rol socio-cultural. Tot aici se află înmormântat tatăl rabinului din Ştefăneşti. An de an rabinii din Israel fac pelerinaj la acest rabin, care este considerat a fi unul dintre sfinţii iudaismului, despre care se spune că face minuni chiar şi după moartea sa. Ei vin să se roage şi să se închine la acest monument”, a declarat presei Albert Lozneanu, secretarul general al Comunităţii Evreilor Iaşi.

Albert Lozneanu, a declarat că păstrarea tradiţiilor şi dezvoltarea vieţii religioase, combaterea activă a antisemitismului, promovarea culturi evreieşti şi protejarea patrimoniului sacru, construirea de noi punţi de legătură şi deschiderea faţă de exterior au fost dintotdeauna preocupări esenţiale ale Comunităţii Evreilor Iaşi.

Cimitirul evreiesc, o reflexie a istoriei şi evoluţiei Iaşului şi a oamenilor săi

Florea Ioncioaia, secretar al Asociaţiei Societatea de  Studii Istorice din România şi manager al proiectului „Roots and stones - jewish heritage”, aminteşte că Iaşul datorează comunităţii iudaice o efervescentă viaţă economică până la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi o întreagă pleiadă de artişti, savanţi şi intelectuali, care au contribuit la evoluţia culturală a oraşului. „Există, pe de altă parte, în memoria colectivă ieşeană un sentiment de datorie faţă de comunitatea evreiască, generat de momentele tragice prin care a trecut aceasta - pogromonul de la Iaşi (1941) în urma căruia au murit 13.000 de evrei, precum şi distrugerea şi profanarea vechiului cimitir medieval al oraşului de către autorităţi în 1943. Creionarea rolului pe care comunitatea iudaică l-a avut în viaţa socială a oraşului, uneori esenţial şi ale căror efecte le simţim şi astăzi, se poate constitui într-un demers reparatoriu şi în acelaşi timp educativ, prin recursul la moştenirea/patrimoniul evreiesc”, spune Florea Ioncioaia.

Inestimabil prin valoarea sa istorică şi artistică, cimitirul evreiesc reprezintă, în aceeaşi măsură ca şi cimitirul Eternitatea, care fusese inaugurat cu doar câţiva ani înainte, o reflexie a istoriei şi evoluţiei Iaşului şi a oamenilor săi.

Un cimitire vechi de două secole

Cimitirul israelit din Iaşi este vechi de peste 200 de ani. Acesta a fost introdus pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională în decembrie 2020, fiind cel mai mare cimitir evreiesc din România. Întins pe 20 de hectare, găzduieşte în jur de 145.000 de pietre funerare, mărturie a existenţei unei vechi şi prolifice comunităţi evreieşti în oraşul Iaşi. Există dovezi că primii evrei s-au stabilit la Iaşi în jurul anilor 1400. Astfel, în vechiul cimitir medieval al târgului, distrus la ordinul mareşalului Antonescu, s-a găsit o piatră tombală datată din anul 1467, unele izvoare istorice precizând că marchează mormântul unui medic evreu, venit din Polonia. La sfârşitul secolului al XIX-lea, populaţia israelită a oraşului Iaşi era majoritară, iar vechiul cimitir medieval devenise neîncăpător. Noul cimitir, deschis în 1881 era impresionant prin rafinamentul arhitectural vizibil la poarta de la intrare şi capela mortuară ritualică. Acesta devine o oglindă a evoluţiei sociale a comunităţii mozaice şi în acelaşi timp, reflectă o evoluţie a stilurilor arhitecturale europene. Venerarea eroilor se regăseşte şi în cimitirul evreiesc din Iaşi, unde este ridicat un monument comemorativ pentru soldaţii evrei care şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial şi monumentul funerar comemorativ, al victimelor Pogromului din 1941. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei