A început ZIDART, festival de artă stradală
Dimensiune font:
Ajuns la cea de-a V-a ediție, la Bacău a început luni, 22 august, Festivalul de artă urbană ZIDART – Street Art Festival. Până pe 15 septembrie, artiștii implicați în eveniment vor înfrumuseța o serie de clădiri. „Am promis că vom umple orașul de culoare, așa că anul acesta ne căutăm #sufletulperete în cartierul Nord, ghidați de dorința și entuziasmul de a descoperi noi viziuni pentru o lume mai frumoasă și mai echilibrată. Utopia (tema din acest an - n.r.) a adunat mai multe propuneri ca niciodată. Artiști de pretutindeni au răspuns chemării de a-și pune intuiția și creativitatea la încercare pentru a-și imagina cum ar putea să arate o lume ideală. Nu a fost deloc ușor să alegem doar 11 idei pe care să le alăturăm galeriei noastre de artă urbană, însă suntem convinși că selecția pe care am făcut-o ne va aduce pe toți laolaltă stârnind momente de reflecție și stimulându-ne capacitatea pentru visare”, au anunțat organizatorii.
Mihai NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau