A murit „doamna teatrului bârlădean”
Dimensiune font:
O cunoscută actriță a teatrului bârlădean a încetat din viață la vârsta de 68 de ani. Lily Popa Alexiu, actriță a teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad fusese internată de mai bine de o lună de zile la un spital din Iași însă, din păcate, a murit.
Actriță profesionistă a teatrului bârlădean, Lily Popa Alexiu acumulase aici o bogată experiență artistică de peste 45 de ani, timp în care a jucat în sute de spectacole. Era supranumită „Doamna teatrului bârlădean”.
„De mai bine de o lună și jumătate, actrița Lily Popa Alexiu se afla internată la Iași, la IRO – având probleme serioase de sănătate, care astăzi au răpit-o din mijlocul nostru! Acum, colegii săi de scenă și familia, se pregătesc să o aducă pentru ultima oară la Teatrul V.I. Popa din Bârlad, pentru ca bârlădenii să își poată lua rămas bun de la ea! Dumnezeu să o odihnească! Vom reveni cu detalii despre locul și data înmormântării!”, au transmis reprezentanții teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau