„Profesia m-a făcut să îmi doresc să fiu un adevărat model pentru elevii mei”
Dimensiune font:
* dialog cu Maria-Monica Priceputu, profesor învățământ primar la Școala Primară ,,Carol I” și metodist ISJ Iași
În sala de clasă, printre foșnetul caietelor, mirosul cretei și ecoul glasurilor de copii, Doamna își trăiește misiunea. Nu este doar despre litere scrise frumos, despre socoteli corecte sau despre lecții bine predate. Este despre suflete, despre încrederea care se naște în ochii unui copil, despre mâini care tremură la început și care, încet-încet, prind curaj.
Diminețile încep devreme, iar gândurile îi sunt pline de acei mici exploratori ai cunoașterii care așteaptă să fie ghidați. Unii vin cu sufletul deschis, nerăbdători să descopere, alții cu teamă, cu umbre ale nesiguranței. Fiecare are propria poveste, propriile încercări, propriile vise. Doamna este acolo pentru toți. Le vede temerile, le aude șoaptele, le citește speranțele în ochi.
Și atunci când un copil descoperă că poate citi singur primul său text, când scrie cu mâna tremurândă primul său cuvânt corect, când rezolvă un exercițiu care părea imposibil, bucuria din ochii săi devine cea mai mare răsplată. Acea bucurie, acea mândrie a copilului care își dă seama că poate, că este capabil, că valorează ceva – asta este esența misiunii unei învățătoare.
În fiecare dintre acești copii rămâne o parte din ea. Poate că nu își va aminti fiecare nume, poate că anii vor trece și copiii vor deveni adulți cu drumuri proprii, dar undeva, într-un colț de inimă, fiecare învățătoare va ști că a fost acolo, că a pus o temelie, că a lăsat o urmă. Căci adevărata misiune a unei învățătoare nu este doar să predea, ci să dăruiască. Să ofere sprijin, încredere, iubire. Să le arate copiilor că pot zbura, să le netezească drumul spre cunoaștere și să-i învețe că, dincolo de orice lecție scrisă pe tablă, cea mai importantă lecție rămâne aceea de a fi oameni.
Despre toate aceste lucruri am discutat cu Maria-Monica Priceputu, profesor învățământ primar la Școala Primară ,,Carol I” și metodist ISJ.
- Care a fost clipa în care ați înțeles, cu toată ființa, că menirea dumneavoastră este să ghidați suflete de copii?
- Au fost mai multe momente de-a lungul carierei mele didactice în care mi-am zis: ,,Aici e locul meu!”. Când un puiuț de om își deschide sufletul în fața ta, povestindu-ți ce îl doare, iar tu reușești cu vorbe calde și cu o îmbrățișare să îi pansezi suferința, te bucuri că ai fost acolo. Când primești mesaje de genul: ,,Știu că pot avea încredere în dumneavoastră.”, ,,Aș vrea să fiți mama mea.”, ,,Vă mulțumesc pentru toate momentele în care mi-ați fost alături!”, etc., gândești că ai făcut bine că în afară de a te strădui să le asiguri elevilor bagaje de cunoștințe academice, le-ai vorbit ca de la părinte la copil și ai fost lângă ei atunci când au avut nevoie de alinare, de îndrumare. Să ai în față zeci de suflete, minți, perechi de ochi și urechi, îndreptate cu încredere spre tine, asta da provocare! ,,Aici” vreau să fiu!
„Au fost multe clipe în care am simțit că am colorat viața elevilor mei”
- În fiecare dimineață, când intrați în clasă, ce emoție vă străbate cel mai puternic?
- În fiecare dimineață, când mă îndrept către elevii mei, am conștiința responsabilității și a misiunii mele: să mă dăruiesc lor în totalitate, în mod dezinteresat, să le fiu lumină. Astfel că mă străbate fiorul acelui ,,Voi reuși și azi?”.
- Există un copil, un moment, un gest care v-a rămas ca o lumină în suflet și v-a făcut să simțiți că lumea este mai frumoasă datorită dumneavoastră?
- Aș folosi cuvinte prea mari utilizând sintagma: ,,lumea este mai frumoasă datorită mie”. Pot spune doar că au fost multe clipe în care am simțit că am colorat viața elevilor mei: când i-am văzut strălucind pe scenă, când s-au întors victorioși de la concursuri, când am reușit să-i determin pe unii copii timizi să iasă din carapace, când îmi văd elevii îmbrățișându-se și spunându-și vorbe frumoase la venire, la plecare sau în pauze.
- Care este cel mai prețios dar pe care mama dumneavoastră vi l-a lăsat, fie prin cuvinte, fie prin tăcere, prin prezență sau absență?
- Prima persoană care ne învață ce este dragostea este mama. Ea m-a învățat, nu prin cuvinte, ci prin fapte, cum să iubesc necondiționat, neașteptând ceva în schimb, cum să pun dragoste în tot ceea ce fac. De asemenea, mi-a arătat importanța autodisciplinei. M-a îndemnat să-mi asum responsabilitatea pentru acțiunile mele, să fiu disciplinată în urmărirea obiectivelor mele.
- Dacă timpul ar putea fi întors, ce dar i-ați oferi mamei dumneavoastră, un dar pe care poate nu ați apucat să i-l oferiți niciodată?
- Dacă aș putea întoarce timpul, i-aș spune mai des ,,Te iubesc!” mamei mele, aș îmbrățișa-o mai mult. Am crescut în perioada în care mamele își pupau copiii doar în somn și nu prea își exprimau dragostea prin cuvinte, ci lăsau faptele să vorbească. Astfel că mi-a fost greu o perioadă de timp să folosesc apelativele și declarațiile pe care le utilizează copiii din ziua de azi cu părinții lor. Am preluat exemplul acestora și am început să îi împărtășesc mamei mele iubirea și prin vorbe.
„O femeie ar trebui să fie iubită pentru ceea ce este, nu pentru cum arată, ce oferă sau ce așteptări au ceilalți de la ea”
- Cum ar trebui să fie privită o femeie în lume, astfel încât să se simtă înțeleasă, iubită și în siguranță?
- O femeie ar trebui să fie privită cu iubire, adică să fie iubită pentru ceea ce este, nu pentru cum arată, ce oferă sau ce așteptări au ceilalți de la ea. Să fie tratată cu respect, grijă, blândețe, să i se acorde spațiu pentru a-și exprima gândurile și emoțiile, fără teama de a fi judecată.
- Ce gânduri aveți despre fetițele pe care le educați astăzi? Ce le-ați șopti, dacă ați putea, despre ce înseamnă să fii femeie cu adevărat?
- Cred că elevele mele au mai mult curaj în a arăta ce gândesc și ce vor decât aveam eu când eram de vârsta lor. Le-aș spune să se iubească cu tot ceea ce au și sunt, să nu încerce să fie altcineva, să nu fie în competiție cu bărbații, să emane feminitate la fiecare pas. Să-și arate grația, tandrețea, blândețea, dar să nu se teamă să-și exprime și sensibilitatea. Să nu lase pe nimeni să le spună că sunt incapabile, ci să creadă în puterea și minunea de a fi femei.
- Dacă ați putea reface lumea cu mâinile și inima dumneavoastră, cum ați modela educația, astfel încât fiecare copil să crească în lumină și echilibru?
- Trăim vremuri în care ne dorim să creăm o lume mai stabilă, de aceea cred că aș pune mai mult accent pe principiile și valorile etice care ne definesc ca ființe umane. Aș pleda pentru educație ca proces prin intermediul căruia îi învață pe elevi ce înseamnă respectul, empatia, solidaritatea.
- Cum v-a modelat această profesie ca femeie? Ce ați descoperit despre propria sensibilitate, despre propria forță?
- Unui elev îi rămâne întipărit în minte atât portretul fizic, cât și cel moral al unui dascăl îndrăgit. Cred că această profesie m-a făcut să îmi doresc să fiu un adevărat model pentru elevii mei, de la modul cum mă îmbrac, până la modul cum mă comport și le insuflu anumite valori umane.
Am descoperit cât de sensibilă pot fi la cuvintele și gesturile de dragoste ale elevilor mei, dar și cât de puternică sunt atunci când îi apăr ca o leoaică dacă experiențele o impun.
- Care este cel mai greu cuvânt pe care l-ați spus vreodată unui copil? Și care este cel mai plin de iubire?
- Cuvintele au putere dacă le folosești eficient pentru a-i educa pe elevi. Regret momentele în care poate i-am făcut să se simtă rușinați pe unii dintre ei pentru greșelile pe care le-au făcut. Știu că acest lucru trebuie realizat cu măsură, ca cei mici să nu își piardă încrederea în ei. În ceea ce privește cuvintele pline de iubire, v-am spus că am învățat de la elevii mei să folosesc cât mai des ,,Te iubesc!” Ni le spunem unii altora în fiecare săptămână, dacă nu zi, și asta ne apropie mai mult, ne consolidează relația.
„Meseria m-a învățat să îmi folosesc mai bine energia feminină, potențialul care se află ascuns în ea, să fiu EU”
- Cum ați defini, într-un singur gând, arta de a fi femeie?
- ECHILIBRU între forță și sensibilitate, autenticitate și adaptabilitate.
- Ce v-a învățat această meserie despre propria feminitate, despre echilibrul între dăruire și grija de sine?
- Mai am de lucru la a echilibra balanța între dăruire și grija de sine, întrucât am tendința de a uita de mine atunci când mă ofer total elevilor mei. Această meserie m-a învățat să îmi folosesc mai bine energia feminină, potențialul care se află ascuns în ea, să fiu EU.
- Cum ar arăta o zi perfectă pentru sufletul dumneavoastră, o zi în care să vă simțiți întreagă, în pace și împlinită?
- O zi perfectă ar începe cu o dimineață senină, scăldându-mi fața în razele blânde ale soarelui, apoi ar continua cu activități care îmi fac plăcere. Ar fi plină de zâmbete și râsete. Ar emana energia pozitivă pe care o simți atunci când faci ceea ce îți place și când ești alături de oameni care îți dau sens vieții.
- Dincolo de catedră, dincolo de lecții și manuale, ce vă face inima să vibreze cu adevărat?
- Un vis care a prins aripi, un zâmbet ca răspuns la un act de binefacere, o carte bine scrisă, citită într-un leagăn la umbra unui arbore verde, un mic gest de iubire dăruit sau primit.
A consemnat Maura ANGHEL
Caseta
„Trăim vremuri în care ne dorim să creăm o lume mai stabilă, de aceea cred că aș pune mai mult accent pe principiile și valorile etice care ne definesc ca ființe umane. Aș pleda pentru educație ca proces prin intermediul căruia îi învață pe elevi ce înseamnă respectul, empatia, solidaritatea” -- Maria-Monica Priceputu, profesor învățământ primar la Școala Primară ,,Carol I”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau