Absolvenții de la UMF Iași depun astăzi jurământul lui Hipocrate
Dimensiune font:
1643 absolvenți ai Promoției 2023 a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași vor depune vineri, 28 iulie 2023, jurământul de intrare în profesie. Evenimentul se va desfășura pe parcursul întregii zile, pe Esplanada din fața clădirii admnistrative a UMF Iași.
Evenimentul are două părți: cursurile festive ale facultăților, în intervalul 9.00 -17.30, iar de la ora 19.00 este programată Ceremonia de Absolvire în cadrul căreia Rectorul Universității, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, va adresa salutul său Promoției 2023, vor fi premiați șefii de promoție a celor patru facultăți din cadrul UMF Iași, corul Ceata de Mediciniști le va cânta absolvenților și părinților acestora. Urmează speech-uri motivaționale, iar finalul este rezervat, ca de fiecare dată, unui moment solemn așteptat, încă din anul I, de toți studenții UMF Iași: rostirea Jurământul lui Hipocrate.
Întreaga ceremonie se va transmite live.
Promoția 2023, în cifre
- 1643 absolvenți:
- 1276 absolvenți români
- 367 absolvenți internaționali din 38 de țări
- 14 specializări:
- 9 specializări cu predare în limba română
- 3 specializări cu predare în limba engleză
- 2 specializări cu predare în limba franceză
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau