Alexe, mânios pe Guvern

1alexe

Dimensiune font:

| 21-10-2024 21:38

* „Iaşi - Paşcani, 66 de km. O oră şi 33 de minute, dar când ajungem la Podu Iloaiei veţi vedea că spune actualizare 10 de minute, şi încă alte 10 de minute. Două ore durează pentru un ieşean de la Iaşi la Paşcani. Am dat pe GPS de la Arad la Budapesta. Două ore. Păi, nu vă supăraţi, trebuie să înţelegem cu toţii cei care am condus, conducem sau vom conduce Guvernul României, dezvoltarea economică înseamnă ca mediul de afaceri să fie susţinut. De la Arad la Budapesta faci 2 ore cu TIR-ul, de la Arad la Iaşi faci 2 zile. Vă întreb, dacă aţi fi investitor sau fonduri de investiţii, unde aţi investi?”, le-a spus Alexe miniștrilor veniți la Iași

 Conferinţa de la Iaşi privind importanţa strategică a Moldovei în contextul investiţiilor masive din ultimii ani a stâ rnit mânia şefului Consiliului Judeţean, Costel Alexe. Oficialii de la Bucureşti au venit la Iaşi să sublinieze rolul pe care această regiune îl va avea în dezvoltarea economică a României. Alexe a ţinut să le amintească reprezentanților Guvernului, inclusiv ministrului PNL al Finanțelor, faptul că dincolo de vorbe stau faptele, iar acestea lipsesc. Am rugămintea să primiţi mesajul meu cât se poate de constructiv şi de optimist. Mă bucur foarte mult că Guvernul României că a ales Iaşul pentru a lansa politica de coeziune, să spunem aşa, în una dintre cele mai sărace regiuni ale Europei. Doar că dezideratul politic de coeziune este să reducă decalajele între euroregiuni. M-aş bucura ca şi Guvernul României, indiferent de cine a fost, este sau va fi condus, să ţină cont de acest lucru. S-a spus că orice regiune sau orice comunitate se dezvoltă dacă are investiţii în infrastructură în sănătate şi în educaţie. Cea mai importantă resursă a Iaşului şi a Moldovei astăzi nu sunt resursele naturale, nu sunt zăcămintele, sunt tocmai resursa umană pe care o avem şi care reprezintă motorul nostru de dezvoltare. În schimb, cred că ne lipsesc în continuare celelalte două ingrediente foarte importante. Şi anume, investiţiile în sănătate şi mai ales investiţiile în infrastructură”, a spus şeful CJ Iaşi, Costel Alexe. 

De criticile şefului de la Consiliul Judeţean Iaşi nu a scăpat nici ministrul liberal al Finanţelor. „Cred că dezideratul nostru, al tuturor, este să avem resurse importante, investiţii în infrastructura în regim de autostradă şi drumuri expres. Cu toată dragostea şi simpatia pe care o am faţă de ministrul Marcel Boloş, autostrada A7 reprezintă coloana vertebrală administrativă a Moldovei, iar coloana noastră de dezvoltare este Autostrada A8, pentru că tot ceea ce înseamnă dezvoltare economică în regiunea noastră şi în Republica Moldova are ca piaţă de desfacere Vestul Europei”, a spus preşedintele CJ Iaşi.

Alexe a făcut şi o demonstraţie celor veniţi la dezbaterea „Dezvoltarea Moldovei - proiectul cheie pentru valorificarea potenţialului de dezvoltare a României”. „Stimaţi invitaţi, am dat pe Waze, pentru că mi se spune că Iaşiul are astăzi autostradă, dar nu are ci se face referinţă la A7. Nu, pentru noi autostradă e A8. Străbate Iaşul autostrada A7. Iaşi - Paşcani, 66 de km. O oră şi 33 de minute, dar când ajungem la Podu Iloaiei veţi vedea că spune actualizare 10 de minute, şi încă alte 10 de minute. Două ore durează pentru un ieşean de la Iaşi la Paşcani. Am dat pe GPS de la Arad la Budapesta. Două ore. Păi, nu vă supăraţi, trebuie să înţelegem cu toţii cei care am condus, conducem sau vom conduce Guvernul României, dezvoltarea economică înseamnă ca mediul de afaceri să fie susţinut. De la Arad la Budapesta faci 2 ore cu TIR-ul, de la Arad la Iaşi faci 2 zile. Vă întreb, dacă aţi fi investitor sau fonduri de investiţii, unde aţi investi?”, a spus Alexe.

Şeful CJ Iaşi a atras atenţia că faptele, nu vorbele contează în campania electorală. „Propaganda ne va duce într-o situaţie în care nu vom reuşi să dăm o şansă Moldovei noastre sau Moldovei de peste Prut. Am fost ministru, am fost şi deputat. Tot ceea ce este la la est de Carpaţi este mai scump şi se realizează mai greu. Mi s-a spus, costă mult să traversezi Carpaţii prin Autostrada A8, sau poate A13, sau poate Autostrada Nordului, dar n-am auzit pe nimeni să spună că este foarte scump să faci metrou la Cluj. Nu am auzit pe nimeni care să spună că e foarte greu să faci lucrări mari de infrastructură de orice tip în Ardeal sau în alte părţi. Doar la noi e scump”,  a spus Costel Alexe.

Liberalul s-a arătat a fi nemulţumit şi de investiţiile făcute în această zonă. „Un miliard de euro investiţi în 11 stadioane, alte 6 stadioane sunt în proiectare. Din cele 17 stadioane, în 10 ani niciunul în Moldova. Nicio sală polivalentă mare nu e în Moldova. Şi atunci, vă întreb, cum reuşim noi să le spunem tuturor locuitorilor regiunii noastre că, practic, suntem sprijiniţi. Nu vă supăraţi, Iaşul şi Moldova... nu trebuie să ne mai amăgiţi”, a spus şeful de la CJ Iaşi.

Laura RADU

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Un taximetrist dezamăgit de femei a încercat să-și dea foc în fața primăriei Suceava
28/12/2024 14:33

Un taximetrist in varstă de 47 de ani s-a stropit sambătă cu combustibil, ameninţand că se sinucide, in fata Primăriei Suceava, pentru că este dezamăgit de femei. Bărbatul aflat in stare de ebrietate ...

Aeroportul Iași, blocat de 7 case din comuna Aroneanu
28/12/2024 13:44

  * „Aeroportul Iaşi are CAT 1 exclusiv din cauza existentei unor obstacole (7 case cu inăltime mai mare decat limita stabilită prin regimul de servituti aeronautice) aflate in comuna Aroneanu, s ...

Un şofer de 22 de ani a provocat un accident mortal, după ce s-a izbit de o maşină, lângă Târgu Frumos. Doi oameni şi-au pierdut viaţa
27/12/2024 19:58

Două persoane au murit după ce două maşini s-au ciocnit vineri in apropierea localităţii ieşene Targu Frumos. In accidentul petrecut pe DJ 280B, intre localităţile Targu Frumos şi Cucuteni, au fost i ...

Costumul popular – simbol al identității naționale, expus la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa
27/12/2024 12:10

Complexul Muzeal National „Moldova”, in parteneriat cu Centrul Cultural Ruginoasa, organizează la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, expozitia „Costumul Popular &ndash ...

O persoană a murit după ce a alunecat în timp ce vizita o cascadă din zona Cotârgași, din Suceava
27/12/2024 10:01

Turistul a alunecat si a căzut in timp ce vizita cascada din Muntii Stanisoarei. O persoană care a alunecat si a căzut in timp ce vizita o cascadă in zona Cotargasi, din Muntii Stanisoarei, a decedat, a an ...

 Posibilităţi infime de angajare pentru şomerii ieșeni
27/12/2024 09:59

Tabloul al locurilor de muncă disponibile in judeţ, transmis de AJOFM Iaşi, arată tot mai groaznic, posibilităţile de angajare a şomerilor fiind tot mai puţine. Doar 412 oportunităţi de angajare, fix ...

„Muzica luminează sufletele oamenilor, poate fi tămăduitoare”
27/12/2024 09:17

Muzica corală este o cale prin care sufletul isi descoperă ecoul, un spatiu sacru unde vocile se intalnesc pentru a crea armonia ce răscoleste si inaltă. În mijlocul acestei arte misterioase, dirijoru ...

Cuscrii s-au măcelărit la Horpaz
27/12/2024 09:07

 Imediat după pandemie, in vara lui 2020, fata lui Neculai I. s-a măritat cu băiatul lui Vasile P. Era deja gravidă, s-a mutat in casa socrilor, intr-o comună din sudul Iaşului. După ce a născut, f ...

Tractoristul comunei era, de fapt, cel mai mare traficant de droguri din judeţ!
27/12/2024 08:59

  Mircea a trecut apoi la punctul doi al planului menit să dejoace orice intenţie a celor de la DIICOT. Şi-a adus de la Iaşi autoturismul proprietate personală, model relativ nou, l-a parcat in drum, ...

Zeci de ieșeni care au exagerat cu mâncarea și băutura, spitalizați în prima zi de Crăciun!
27/12/2024 08:30

* in doar 24 de ore (de la ora 7 a primei zile de Crăciun, la ora 7 a zilei de 26 decembrie) la Unitatea Primiri Urgente Iasi au fost consultati 210 pacienti * dintre acestia, 25 au ajuns pe mainile medic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei