ApaVital a ajuns la nouă licitaţii în cadrul proiectului de jumătate de miliard de euro!

2apavital

Dimensiune font:

| 02-03-2022 08:00

Alte trei proceduri s-au soldat cu semnarea contractelor * cea mai recentă licitaţie a fost finalizată anul acesta şi se referă la extinderea sistemului de apă și canalizare în județul Iași – axa 9 Podu Iloaiei – Târgu Frumos

 

Încă din 2019, ApaVital Iaşi a aplicat pentru o finanţare europeană nerambursabilă derulată în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Programul se adresează în special sanitaţiei, adică sistemelor de canalizare şi epurare, într-un context mult mai larg, care include măsuri vizând protecţiei mediului prin înlocuirea toaletelor din curte cu sisteme centralizate de colectare şi epurare. Mihai Doruş, directorul general ApaVital, a spus în repetate rânduri că aplicaţia are grupate 13 contracte de lucrări, unele foarte mari, de ordinul a peste 40 milioane de euro, urmând a beneficia de modernizarea, reabilitarea şi extinderea serviciilor de apă şi canalizare 87 de unităţi administrativ-teritoriale, în jur de 200 de localităţi.

Proiectul, denumit „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Iaşi în perioada 2014-2020”, conţine 13 contracte de lucrări şi două contracte de servicii (Asistenţă Tehnică şi Audit).

Care sunt licitaţiile demarate

Deocamdată, ApaVital a scos la licitaţie nouă contracte. Este vorba de trei contracte (pe loturi diferite) pentru extinderea sistemului de apă și canalizare în Zona Metropolitană a municipiului Iași (zona Sud) şi de alte şase pentru extinderea aceloraşi sisteme pe axele Iași – Popricani, Brăiești – Sinești - Popești, Răchiteni – A.I. Cuza – Heleșteni – Ruginoasa - Costești (3 loturi) şi Pașcani. Două contracte sunt semnate deja: extinderea sistemului de apă și canalizare în județul Iași, axa 8-Voinești-Gârbești şi de extinderea sistemului de apă și canalizare în județul Iași – axa 9, Podu Iloaiei – Târgu Frumos. Prin acest ultim contract, locuitorii din Târgu Frumos, Podu Iloaiei (inclusiv din satele Budăi şi Scobâlțeni) și din comuna Ion Neculce (satele Războieni, Prigoreni, Buznea, Gănești, Dădești) vor beneficia de infrastructură nouă şi modernizată de apă potabilă şi menajeră. De asemenea, în localitatea Târgu Frumos se va reabilita rețeaua de alimentare cu apă pe o lungime de peste 2 km şi se va extinde cu mai mult de 2,6 km. De asemenea, se va construi o staţie de pompare apă potabilă pentru a se asigura o presiune ridicată în reţea. Sistemul de canalizare se va extinde cu peste 5,6 km şi va include 9 staţii de pompare apă uzată împreună cu conductele de refulare aferente.

De asemenea, a mai fost semnat un contract de furnizare utilaje pentru reţeaua de canalizare. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Incendiu devastator în Botoşani: Casă, bucătărie de vară şi adăpost de animale, mistuite de flăcări
19/11/2024 10:17

Un incendiu violent a mistuit, marţi dimineaţă, o intreagă gospodărie din localitatea Suharău, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani Potrivit acestora, ...

'Școala' s-a lăsat cu cătușe: Zeci de persoane, reținute după acțiunea IGPR-DIICOT
19/11/2024 09:35

In cadrul actiunii „Scoala”, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi au dispus retinerea a 29 de inculpati, anuntă DIICOT ...

A fost declanșată operațiunea de curățare de droguri a școlilor ieșene
19/11/2024 09:15

* 110 persoane au ajuns, luni, la audieri, 70 dintre acestea fiind doar consumatori * multi tineri, inclusiv minori, au fost luati direct de la scoală * cel mai mic consumator documentat are in jur de 13 ani, ...

14 morminte preistorice, descoperite pe șantierul SRU
19/11/2024 09:14

În cadrul cercetărilor arheologice de pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţă (SRU) din Iaşi, cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei Romane, filiala Iaşi, au descoperit ...

Judecătorii ieșeni i-au returnat permisul unui șofer mort de beat
19/11/2024 09:10

* acesta s-a lăudat poliţiştilor cu cantitatea de alcool băută in zorii zilei * legiştii l-au contrazis, pretinzand că, dacă ar fi fost aşa cum susţine el, ar fi intrat in comă * conducătorul a ...

Mediciniștii ieșeni uimesc lumea! Cea mai mică inimă artificială din lume va fi testată pe un animal!
19/11/2024 09:10

Inventia studenţilor Universităţii de Medicină si Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi, reprezentand cea mai mică inimă artificială din lume, a starnit un val de uimire la finala competiţiei mondi ...

O ieșeancă și-a construit o casă cu banii furați de la angajator!
19/11/2024 09:09

* păgubitul s-a făcut detectiv de nevoie: menajera il fura sistematic * in doi ani, femeia a comis 11 asemenea fapte * faptul că a recunoscut şi că a cooperat cu organele de anchetă au făcut ca ea să be ...

A fost găsită o dronă în Botoșani, pe malul Prutului / Este posibil să fi fost folosită în transportul ţigărilor de contrabandă
19/11/2024 05:48

O dronă neinmatriculată a fost găsită, in cursul dimineţii de duminică, pe malul raului Prut, in zona localităţii Ripiceni, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvant al Serviciului Teritor ...

Patru bărbați au bătut un bătrân de 79 de ani și l-au forțat să scoată bani de la bancomat
19/11/2024 05:40

Politistii au arestat patru bărbaţi din judeţul Suceava după ce au talhărit un bătran in varstă de 79 de ani. Inculpatii l-au bătut si l-au fortat să scoată bani de la bancomat. Potrivit Inspectoratu ...

Marile universități cer revizuirea sistemului de finanțare
18/11/2024 19:09

 * membrii Consortiului Universitaria consideră că se impune o regandire a filosofiei care stă la baza alocării finantării in domeniu, prin luarea in considerare a numărului fizic de studenti si cadr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei