Aproape 60.000 de ieşeni şi-au schimbat buletinele

3buletin

Dimensiune font:

| 16-12-2021 00:00

 

 

Reprezentanţii Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, unitate care deserveşte 590.000 de locuitori din municipiul Iaşi dar şi pe cei din 26 de comune arondate municipiului, au realizat o statistică din care reiese faptul că în primele 10 luni ale acestui an s-a înregistrat un număr de 58.500 de cereri pentru eliberarea unui act de identitate sau a unei vize de reşedinţă.

„Din cele 58.500 de cereri înregistrate 47.701 au fost pentru cărţi de identitate, 1.792 pentru cărţi de identitate provizorii şi 9.007 pentru viza de reşedinţă(din care 4.779 au fost preluate de la studenți și elevi cazați în cămine). În perioada similară a anului 2020 au fost primite 48.089 de cereri iar în 2019 -  59.081. De remarcat ar fi creșterea cu 30% a numărului actelor de identitate eliberate pe bază de procură. Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de identitate au fost: expirarea termenului de valabilitate, schimbarea domiciliului, împlinirea vârstei de 14 ani şi pierdere”, spun oficialii DLEP.   

Alte 1.358 de acte de identitate au fost eliberate pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care au obţinut actul de identitate fără a mai fi prezenţi personal ci prin împuternicit pe bază de procură specială, cu 30% mai multe faţă perioada similară a anului 2020 sau 2019. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
  Cele mai frumoase daruri de sărbători. Bucuria de a dărui și magia momentelor speciale
16/12/2024 17:17

  În fiecare an, sărbătorile de iarnă aduc cu ele acea stare inconfundabilă de anticipare si bucurie. Este un timp al gesturilor generoase, al reconectării cu cei dragi si, mai presus de toate, ...

Educație pe două viteze. Meditațiile private afectează egalitatea de șanse în educație
16/12/2024 16:17

Datele recente arată că aproape jumătate dintre elevii din Romania beneficiază de meditatii private in timpul anilor de scoală. Scopurile variază – unii isi doresc o pregătire mai solidă pentru ex ...

Alertă cod roșu în munții Sucevei. Vântul va sufla cu peste 140 km/h
16/12/2024 16:12

Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru zonele montane inalte din judetul Suceava. Potrivit codului rosu, vantul va sufla cu intensificări puternice si sustinute la altitudini de peste 1.800 ...

 Iașul are viceprimari
16/12/2024 16:03

Ceea ce era de asteptat s-a intamplat ieri, in sedinta Conliliului Local Municipal Iasi. PNL si PSD s-au asezat de aceeasi parte a baricadei, pentru a guverna, spun liderii acestor formatiuni, „in interes ...

De la fermă la raft. Bătălia pentru gustul autentic pe piața dominată de giganți
16/12/2024 15:39

Pe rafturile magazinelor din Romania, produsele locale si cele ale marilor multinationale coexistă intr-o competitie subtilă dar acerbă. Fie că vorbim despre branza proaspătă dintr-un sat din Bucovina sau ...

Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani își primește din nou spectatorii
16/12/2024 15:23

Clădirea Teatrului „Mihai Eminescu” isi va redeschide larg portile, seria evenimentelor culturale avand ca dată de incepere 20 decembrie. Teatrul a fost deschis prima dată in urmă cu 110 ani. P ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
16/12/2024 11:39

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU Medical Hub Ropharma, situată pe Strada Smardan, reprezintă o solutie inovatoare pentru profesionistii din domeniul sănătătii care caută spat ...

„Pentru Moș Crăciun
16/12/2024 11:30

Sambătă, pe 21 decembrie 2024, de la ora 12:00, la Sala Unirii – Cinema Victoria, Corul de Copii al Municipiului Iasi pregăteste o surpriză deosebită pentru toti iubitorii de muzică si artă. Specta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei