Bărbat salvat de la moarte de către chirurgii de la Onești
Dimensiune font:
O nouă intervenție chirurgicală cu un grad ridicat de risc a avut loc în cadrul Compartimentului de Chirurgie Vasculară al Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești.
Pacientul în vârstă de 56 de ani, din județul Bacău, prezenta ocluzia arterei iliace externe drepte, patologie cunoscută sub denumirea de maladie aorto-iliacă.
Echipa operatorie pentru rezolvarea acestui caz a fost formată din dr. Cozmin-Eugen Marian (medic specialist chirurgie vasculară), dr. Sebastian Istrate (medic specialist chirurgie vasculară), dr. Diana Ciornea (medic specialist anestezie și terapie intensivă) și asistent Tanța Cojocaru. Intervenția chirurgicală (by-pass ilio-femural drept) a fost realizată sub anestezie generală și a constat în înlocuirea arterei native obstrucționate cu o proteză special concepută pentru acest tip de intervenție care are rolul de a creşte fluxul sanguin spre arterele din distalitate. Pacientul a avut o evoluție postoperatorie favorabilă, cu remiterea simptomatologiei și a fost externat.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau