Călăuze prin hăţişurile birocratice, o nouă şi foarte rentabilă meserie

 Deşi informatizarea s-a introdus cu multă vreme în urmă, birocraţia românească e aceeaşi. Înceată, greoaie, stupidă. Ţi se cer tot felul de acte fără nicio noimă, celebrul „dosar cu şină”, te trimit de la un ghişeu la altul, de la o instituţie la alta, cu toate că funcţionarii au acces instantaneu la orice informaţie este necesară. Pentru cetăţeanul obişnuit, doar consum de timp şi nervi, zbateri mai atroce ca a peştelui pe uscat. Mai nou, s-a introdus şi chestia asta cu programările online. Site-uri atât de anapoda gândite, cât îi e greu şi unuia familiarizat cu tehnica de calcul. Ce să mai să mai vorbim de o bătrână, pensionată de la CAP şi care abia desluşeşte literele? Pentru ea, online înseamnă ceva, într-o limbă străină...

Aşa a apărut o nouă meserie, călăuza.

 

 

Are doar opt clase, dar vorbeşte aproape ca un intelectual

Primul din Iaşi care s-a apucat de aşa ceva e Stelică. Acum aproape zece ani i-a venit ideea. Nici el nu e foarte şcolarizat, are doar opt clase, dar vorbeşte aproape ca un intelectual. Pe atunci, nu putea emite asemenea pretenţii. Stă într-o comună limitrofă municipiului, n-are nicio calificare, până la 45 de ani a lucrat ocazional, ca zilier în agricultură. Fără carte de muncă. I-a murit nevasta, care fusese angajată la un magazin sătesc, era singura ce avea un venit stabil în familie. Copiii, deja majori, plecaseră la mult mai bine.

Stelică e bolnav cronic, nu mi-a dat voie să menţionez despre ce e vorba. În lipsă de soluţii, a ales să se pensioneze medical. Vara lui 2016 a fost pentru el una de coşmar. Calvar non-stop. Pleca de-acasă cu autobuzul de 8.05, se întorcea cu ultima cursă, cea de la 20.05. Ajungea în oraş, urma statul la coadă, umblătura, trasul actelor la xerox, altă coadă, drumuri pe care nu le putea parcurge pedestru pe caniculă, doar cu mijloacele de transport în comun. Biletele de călătorie, alţi bani, altă distracţie.

Expertize medicale deloc gratuite, mai trebuia şi câte o pauză de răsuflare, o răcoritoare, din Iaşi au dispărut ţâşnitorile, unde te puteai hidrata gratis. În cele 12 ore de navigat prin oraş, bineînţeles, îl mai presau şi necesităţile fiziologice. Toaletele publice, mult prea puţine. Cum vedea una, cum o accesa. Intrarea era încă un leu, dar dacă o faci de patru-cinci ori, înseamnă măcar trei pâini. La preţurile de atunci.

Clar, nu poţi sta nemâncat atâtea ore. Un sandwich, cel mai ieftin, câţiva covrigi, un hot-dog, se adună. La sfârşitul verii acelui an, Stelică rămăsese „total sportiv”, cheltuise toţi banii strânşi de-a lungul timpului, vânduse o bună parte din mobilier, butelia, mai toată garderoba. Evident, la preţuri de nimic. Situaţie disperată. N-avea lemne, se apropia iarna. Nu mai avea ce mânca. La propriu. Se înţolea de la tomberoanele de gunoi...

 După cele patru doze de bere, Stelică a inventat meseria de călăuză în birocraţie

În septembrie, i-a venit decizia de pensionare. Dar primii bani i-a primit abia la începutul lui decembrie. Un mare avantaj, a încasat trei pensii minime o dată. După ce i-a venit decizia, n-a mai avut cheltuieli, dar nici bani. A făcut foamea la modul concret. Ceai preparat la căldura soarelui şi pâine uscată, primită din milă de la consăteni. „Stăteam în pat şi mă tot gândeam. Ce-o să fie mai încolo? Mă mai pot întreţine sau mă spânzur de-un copac?”.

Nu mai ţine minte exact data. Probabil 13 sau 14 decembrie 2016. A venit poştaşul, i-a dat cuponul şi banii, din acel moment viaţa lui s-a schimbat total. Era pe la amiază, încă nu-i venea să creadă, s-a întins în pat, dar n-a dormit. A stat aşa vreo jumătate de oră, până când l-a atins marea revelaţie.

S-a dus apoi la magazin, şi-a cumpărat de-ale gurii şi patru doze de bere. Nu mai savuroase licoarea de prin aprilie. Şi până atunci, doar din aia la pet. A vrut să se boierească. Singura lui zi de lăfăială, că, după aia a trecut la treabă. După cele patru doze, Stelică a inventat meseria de călăuză în birocraţie.

 Lovitura a dat-o la o bodegă din zona gării.

Avea bani, a doua zi, dis-de-dimineaţă, a plecat iarăşi în oraş. Cu cursa de 8.05. Mai întâi, s-a oprit la un second-hand cu îmbrăcăminte şi încălţăminte din Târgu Cucu. Cu 250 lei, şi-a rezolvat parţial aspectul comercial. Vânzătorul i-a pus cumpărăturile în trei sacoşe. De acolo, Stelică s-a oprit la toaleta publică din proximitate, a dat şi şpagă de un leu, a intrat într-o cabină, s-a schimbat, zdrenţele de pe el şi încălţările cam dezasamblate le-a îndesat în cele trei sacoşe, apoi le-a aruncat în primul tomberon întâlnit.

După care, s-a dus la tuns şi bărbierit. A mai investit 35 lei în noua lui afacere. S-a întors la SH-ul din Târgu Cucu, şi-a cumpărat o pălărie moft, apoi a luat la rând aproape toate „bombele” din Iaşi. Nu pe toate în acea zi. Ci sistematic, zonă cu zonă, timp de câteva săptămâni.

Intra, comanda o bere la sticlă de jumătate, cerea şi un pahar, că nu se înjoseşte să bea ca toţi gherţoii, se aşeza la o masă şi începea să asculte conversaţiile din jur.

Îl interesa maxim văicărelile celor veniţi de la ţară, ca să capete o pensie pe caz de boală. Ştia prea bine mersurile, era chiar expert. Lovitura a dat-o la o bodegă din zona gării. La o masă din vecinătate stăteau doi bărbaţi şi o femeie. S-a dus la ei şi le-a spus: „Vă pot ajuta, mă pricep, colaborez cu Casa Judeţeană de Pensii, am relaţii peste tot. Dar, nu degeaba!”.

Cei trei, impresionaţi de look-ul lui, l-au crezut, iar el nu i-a ţepuit. Le zis să vină a doua zi, să se întâlnească la un birt din zona centrală, să aducă toate actele, ca să aibă timp să le studieze până începe programul la instituţie.

Călăuza rezolvase, într-o singură zi, ce nu reuşiseră ei, săptămâni în şir. L-au ospătat cu mare generozitate

Oamenii, în disperare de cauză, au mizat pe el şi au câştigat. Stelică i-a condus apoi la cabinetele medicale, peste tot unde a fost nevoie, pe la ora 17.00 s-au oprit, nu mai aveau la ce uşi să bată. Toate instituţiile statului trăseseră heblul. Stelică le-a cerut banii, le-a spus că-i e foame, au mers la un restaurant, au mâncat şi au băut, au sărbătorit reuşita. Călăuza rezolvase, într-o singură zi, ce nu reuşiseră ei, săptămâni în şir. L-au ospătat cu mare generozitate. În sfârşit, dosarele plecaseră la Bucureşti.

Bucuros de acest prim succes, Stelică a continuat să investească în infrastuctură. Tot de la second-hand şi-a cumpărat o geantă diplomat şi un halat alb. Plus o pereche de ochelari de soare. Până în martie, rezolvase deja aproape o sută de clienţi. Nu mai avea deloc stress, îşi luase lemne destule, în casă era căldură, nu trebuia să cheltuiască nimic pe mâncare şi băutură. Doar pe transport şi ţigări. Că nu fumează orice ieftineală. Dar îşi permitea.

Boom-ul afacerii sale s-a produs la venirea primăverii lui 2017. Primii lui clienţi şi-au încasat pensiile, cumulate cele trei luni, au dat de băut la tot satul şi l-au ridicat în slăvi pe Stelică.

 Clientului îi convine, nu face drumuri în zadar, nu stă inutil la cozi, călăuza se ocupă de toate birocraţiile. Win-win.

Din acel moment, Stelică n-a mai trebuit să facă talpă. Numărul lui de telefon e ştiut de mai toţi cei din comunele judeţului, ce caută să obţină pensionarea pe caz de boală. Le zice ferm: „Veniţi măcar câte trei! Nu mă complic cu unul singur!”.

Acum, Stelică e ascultat, e divinizat în mediul sătesc, e omul care le rezolvă toate problemele cu pensionarea. Nu mişcă unul în front. Că, între timp, şi-a făcut relaţii peste tot unde trebuie mers, el se ocupă de programări, de documente, el le pune în ordine actele la dosar. N-a dat niciun rateu în aproape zece ani de când e călăuză. Percepe un comision rezonabil, între 200 şi 300 lei. Clientului îi convine, nu face drumuri în zadar, nu stă inutil la cozi, Stelică se ocupă de toate birocraţiile. Win-win.

 ***

 

Modelul a fost preluat şi de alţii, problemele cu fiscul, cu amenzile, nu se mai ajunge aşa des la procesele având ca speţă grăniţuirea etc. Dar ei sunt la început. Oricum, o afacere rentabilă pentru fiecare parte. O nouă meserie îşi face tot mai mult loc, cea de călăuză prin hăţişurile birocratice. Marcel FLUERARU