Casa de Cultură a Studenților - 64 de ani de excelență
Dimensiune font:
Casa de Cultură a Studenților din Iași anunță o serie de evenimente dedicate împlinirii a 64 de ani de activitate.
Agenda va fi deschisă de Zilele CSS, care vor avea loc în perioada 1-4 noiembrie și care vor debuta cu „Gala Studentului Ieșean”, eveniment organizat împreună cu universitățile de stat din Iași. În cadrul galei, instituția va premia excelența în educație, artă și implicarea tinerilor în viața comunității. Vor fi răsplătiți pentru efortul lor tinerii care au obținut rezultate remarcabile în domeniile în care studiază, membrii care excelează la cluburile artistice ale instituției și organizațiile studențești care au obținut finanțare pentru proiectele pe care le-au derulat în anul 2021.
Casa de Cultură a Studenților este un centru de formare a tinerei generații, o oază de creativitate și un punct de reuniune pentru toți cei care au avut și au curajul să-și urmeze visul și pasiunea! În cei 64 de ani de activitate neîntreruptă, pragul instituției a fost trecut de iubitori ai muzicii, dansului, artelor plastice, fotografiei, literaturii, voluntariatului etc., aceștia beneficiind aici de sprijinul și cunoștințele referenților care au pus suflet în tot ceea ce au făcut și i-au ajutat pe tineri să ajungă în fața publicului ieșean și nu numai. „Casa de Cultură a Studenților a fost întotdeauna puntea de legătură dintre tinerii talentați și publicul iubitor de frumos, tocmai de aceea, în ciuda vremurilor grele pe care le traversăm din cauza pandemiei de Sars-Cov2, care pare a nu se mai termina, continuăm să organizăm evenimente și să aducem bucurie în jurul nostru. Astfel, îi invităm pe ieșeni să se bucure de surprizele pe care le-am pregătit la ceas aniversar și să vină alături de echipa Casei de Cultură, însă cu respectarea normelor de prevenție aflate în vigoare. Dintre acestea amintesc păstrarea distanțării sociale și folosirea măștii de protecție, dar și organizarea de eveniment la o capacitate de 30% a sălilor de spectacole, existând desigur și varianta online de a urmări spectacolele”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților Iași, precizând că pe întreaga perioadă a pandemiei legătura dintre public și tineri nu a fost întreruptă, aceasta fiind realizată prin intermediul internetului.
Surprize aniversare
Aflată la cea de-a treia ediție, Galei Studentului Ieșean va avea loc în sala Gaudeamus, de la ora 19:00, și va fi transmisă online, pe pagina de Facebook a instituției.
Pe 2 noiembrie, de la ora 18:00, publicul este invitat să urmărească online, pe pagina de Facebook a CSS, expoziția de fotografie „Epilog”, aceasta fiind realizată de membrii clubului de arte vizuale „ConceptArt”. Tema celor 31 de lucrările expuse este „de la abstract la figurativ”, ieșenii fiind invitați să admire mai multe genuri de fotografie.
„La vernisaj vor participa cei mai activi membrii ai clubului de arte vizuale. Tinerii își vor prezenta lucrările expuse și vor vorbi publicului despre materialele fotografiile expuse, dar și despre experiența lor în mijlocul clubului publicului nostru”, a precizat Daniel Moisii, coordonatorul clubului „ConceptArt”.
Seria de manifestări dedicate aniversării cu un concert de muzică folk ce va avea loc în data de 3 noiembrie, ora 18:00, în sala Dublin. Tinerii Ciprian Cotruță, Dan Holban și Alex Filote & Friends, membrii ai Clubului „Susține Artiștii Ieșeni” vor încânta publicul cu melodii celebre, dar și compoziții proprii.
„Pe 4 noiembrie, de la ora 19:00, în sala „Gaudeamus”, Casa de Cultură a Studenților din Iași organizează un eveniment aniversar dedicat celor 64 ani de activitate. Cu acest prilej, trupele artistice împreună cu partenerii noștri s-au reunit într-un spectacol intitulat „Carnaval”, în regia lui Adrian Ștefan”, a menționat Bogdan Crucianu, directorul instituției. Acest eveniment este o adaptare după „D-ale Carnavalului”, de I. L. Caragiale, în care artiștii creează o atmosferă inedită, protagoniștii acesteia fiind artiștii noștri dar și publicul deopotrivă.
„Carnaval, da, când auzi acest cuvânt deja te gândești la măști, la distracție, la costume colorate și diverse, la veselie, la zâmbete, la ochi frumoși pe care îi zărești pe sub măștile misterioase. Este un cuvânt care te duce într-o lume de vis, în care poți fi oricine îți dorești. Viața e un Carnaval în care trebuie să ne urmăm scopurile alături de măștile pe care le purtăm și de măștile care ne înconjoară, așa că, zâmbind, o vom face mai frumoasă!”, a conchis Adrian Ștefan, regizorul spectacolului.
Aaccesul la toate evenimentele din cadrul „Zilelor Casei de Cultură a Studenților” se va realiza pe bază de invitație. Conform prevederilor în vigoare, vor putea participa la evenimentele instituției doar persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată perioada evenimentelor.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau