Casa memorială „Vasile Alecsandri”, preluată de Consiliul Județean
Dimensiune font:
În urma unui protocol încheiat cu Academia Română – filiala Iași, casa și mausolelul poetului Vasile Alecsandri de la Mircești vor fi preluate în administrare de către Consiliul Județean, pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire, în vederea asigurării continuităţii funcţionării muzeului.
Întruniți în ședință ordinară, consilierii județeni urmează să aprobe, miercuri, 26 iunie, un proiect de hotărâre în acest sens, care prevede atribuirea în folosință gratuită către Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) a imobilului compus din casa și mausoleul poetului, pentru menținerea în stare de funcționare a celor două obiective. „Se aprobă preluarea în administrarea Judeţului Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi a imobilului compus din Casa şi Mausoleul Vasile Alecsandri, situat în str. Culturii, nr.348, comuna Mirceşti, judeţul Iaşi, înscris în cartea funciară nr. 61848, conform Contractului de Administrare nr. 488/08.02.2024 încheiat între Academia Română şi Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi sub nr. 15182/19.04.2024, pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire, în vederea asigurării continuităţii funcţionării muzeului. Se aprobă, totodată, atribuirea în folosinţă gratuită către Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a imobilului compus din Casa şi Mausoleul Vasile Alecsandri, situat în str. Culturii, nr. 348, comuna Mirceşti, judeţul Iaşi, înscris în cartea funciară nr. 61848, pentru o perioadă de 10 ani”, se precizează în nota de fundamentare atașată proiectului de hotărâre.
Imobilul compus din cele două construcţii s-a aflat în proprietatea Judeţului Iaşi — Consiliul Judeţean Iaşi şi în administrarea MNLR pentru îndeplinirea obiectului de activitate până în anul 2023, când acesta a intrat în proprietatea Academiei Române – filial Iași în urma deciziei Curţii de Apel Iaşi nr. 108/29.05.2009 de modificare a Sentinţei civile 2063/10.12.2008 a Tribunalului Iaşi privind punerea în posesie în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr.152/29.03.2023. „Pentru rezolvarea situaţiei generate de punerea în aplicare a hotărârii emise de instanţa de judecată şi din dorinţa ambelor părţi de menţinere în stare de funcţionare a muzeului s-a semnat între Academia Română şi Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi, Contractul de administrare nr. 488/08.02.2024 pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire, prin încheierea unui act adiţional la contract. Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi va întreprinde toate activităţile cu caracter tehnic, economic şi juridic, în scopul gestionării durabile şi unitare a bunului imobil primit în administrare, prin identificarea şi implementarea unor proiecte de investiţii obţinute prin fonduri europene nerambursabile”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau