Centralele de apartament şi maşinile vechi, vinovate pentru poluarea din Iaşi
Dimensiune font:
* „Peste 20% dintre maşinile care circulă pe străzile oraşului sunt mai vechi de 20 de ani. Suntem o aglomeraţie urbană, cu o densitate mare. Totodată, Iaşul de ţine, putem spune, un arsenal de peste 60.000 de centrale termice de apartament. Acestea reprezintă un alt factor poluant”, a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi
În ultimul an, Iaşul a fost prezentat, pe toate canalele mediatice, ca fiind cel mai poluat oraş al ţării, depăşind multe dintre marile aglomeraţii urbane din Europa. Măsurătorile efectuate în capitala Moldovei au scos la iveală faptul că ieşenii respiră cel mai poluat aer din ţară. Pentru acest lucru, atât municipalitatea, cât şi oamenii de ştiinţă au venit cu o serie de explicaţii.
Municipalitatea ieşeană susţine că parcul auto învechit al Iaşului este un element important, ce conduce la creşterea nivelului de poluare. Totodată, centralele de apartament sunt şi ele considerate vinovate pentru calitatea slabă a aerului pe care oameni îl respiră. „Avem un parc auto foarte învechit, chiar dacă suntem un oraş cu o populaţie foarte tânără. Cifrele ne spun că 75% din parcul auto al Iaşului este format din autoturisme care sunt mai vechi de zece ani. Totodată, peste 20% dintre maşinile care circulă pe străzile oraşului sunt mai vechi de 20 de ani. Suntem o aglomeraţie urbană, cu o densitate mare. Totodată, Iaşul de ţine, putem spune, un arsenal de peste 60.000 de centrale termice de apartament. Acestea reprezintă un alt factor poluant”, a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.
Ieşenii, sfătuiţi să îşi îngrijească maşinile
Oamenii de ştiinţă susţin că şi maşinile joacă un rol important în gradul mare de poluare înregistrat în municipiul Iaşi. Totodată, aceştia susţin că situaţia este mai gravă decât o arată măsurătorile, întrucât acestea nu include anumite gaze toxice şi metale grele care sunt găsite în aerul respirat de ieşeni. „De vină sunt şi autoturismele, cu siguranţă. Fiecare cetăţean trebuie să aibă grijp de propriul autoturism, să îl ţină în parametri normal, pentru a fi prietenos cu mediul. A apărut de multe ori în presă că Iaşiul este cel mai poluat oraş, am tras semnale de alarmă de multe ori. Iaşiul prezintă valori foarte mari din perspectiva particulelor mici. Nu sunt măsurători foarte riguroase, sunt măsurători din anumite zone ale oraşului. Lucrurile sunt corect estimate dar în realitate sunt mult mai grave decât apare în presă sau decât ne arată singura staţie rămasă la nivelul municipiului Iaşi. Nu există staţii care măsoară gaze toxice, metalele grele, nu se mai fac astfel de investigaţii”, a precizat prof. univ. dr. Silviu Gurlui. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau