Coronavirusul împacă doi soţi
Dimensiune font:
După un conflict domestic în care a luat o chelfăneală pe cinste, Mariana T. (35 de ani) a cerut în instanţă, săptămâna trecută, ordin de protecţie împotriva soţului ei, Marius (38 de ani). Cum asemenea cazuri se judecă în regim de urgenţă, procesul cu femeia în postură de reclamant, iar partenerul ei de viaţă în rol de pârât a avut termen alaltăieri, când ar fi trebuit să se dea şi sentinţa. Numai că, între timp, Mariana s-a răzgândit, s-a prezentat în faţa judecătorilor şi a spus că îşi retrage plângerea având în vedere situaţia provocată de pandemie, iar soţul ei este de acord să rămână unde locuieşte acum şi că vor vedea ei ce vor face în continuare. Ea a mai adăugat că este prima dată când s-a ajuns la un asemenea conflict în menajul lor şi că soţul ei nu este un infractor.
Instanţa a luat act de retragerea plângerii şi i-a pus în vedere lui Marius să nu mai repete comportamentul pentru care a fost chemat în judecată. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau