Dosare penale pentru doi posesori de arme
Dimensiune font:
Trei arme şi peste 30 de elemente de muniţie au fost confiscate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - IPJ Suceava în cadrul unei acţiuni de verificare. Au fost verificaţi 7 deţinători autorizaţi de arme şi au fost constatate două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
A fost aplicată o sancţiune contravenţională prevăzută de Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, în valoare de 500 lei. Au fost indisponibilizate două arme de vânătoare şi o alta neletală de autoapărare, 24 de cartuşe letale pentru arme de vânătoare şi 7 bucăţi cartuşe neletale cu gaze. Au fost emise două dispoziţii de anulare a dreptului de deţinere, respectiv port şi folosire a armelor neletale. Doi bărbaţi, unul de 31 de ani din municipiul Suceava şi altul de 59 de ani din comuna Mălini, ambii posesori de permis de armă, nu şi-au prelungit permisele de portarmă şi nici nu au depus armele deţinute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea documentelor. Ca urmare, s-au ales cu dosare penale. În plus, au rămas fără arme şi fără cartuşe.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau