Drumul Mănăstirilor din Botoșani, asfaltat
Dimensiune font:
* DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni are o importanță foarte mare pentru județul Botoșani, fiind un vector de dezvoltare a turismului în zonă * valoarea actualizată a proiectului este de 35 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta opt milioane de lei
Constructorii au turnat primele două straturi de asfalt pe întreaga lungime a Drumului Mănăstirilor, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni. „Am promis că la hramul celor două mănăstiri Vorona și Sihăstria Voronei, pelerinii vor putea veni la slujbe pe un drum asfaltat și ne ținem de cuvânt. După ce săptămâna trecută s-a așternut un nou strat de asfalt de la sensul giratoriu din Vorona și până la Mănăstirea Voronei, în aceste zile s-au turnat primele două straturi de asfalt și pe ultimul sector din Drumul Mănăstirilor, astfel că circulația spre lăcașurile de cult se face în condiții foarte bune”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Drumul Mănăstirilor are o importanță foarte mare pentru județul Botoșani, fiind un vector de dezvoltare a turismului în zonă. „În ciuda exploziei prețurilor la materialele de construcții, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate. Căutăm soluții pentru fiecare sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul”, a mai afirmat Federovici.
Drumul Mănăstirilor, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 35 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta opt milioane de lei. Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau