Elevii de la „Băncilă” au mers în Spania pentru a-și dezvolta competențele digitale
Dimensiune font:
Elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași și profesorii care i-au însoțit au revenit din stagiul de formare profesională care a avut loc în Granada, Spania, în cadrul proiectului Erasmus + VET, în perioada 24 noiembrie - 8 decembrie 2024. Douăzeci de elevi de la clasele de arte vizuale, ciclul liceal, au fost beneficiarii direcți ai finanțării acordate de Comisia Europeană pentru al doilea an de implementare a Acreditării ERASMUS + aprobate în 2023.
În această mobilitate, elevii au participat la un stagiu de practică la firma Arcan Studios din Granada, dezvoltându-și, în primul rând, competențe digitale, atât de necesare în contextul actual, inclusiv în lumea artei. Elevii au fost însoțiți de doi profesori de la catedra de arte vizuale: Simona Amitroaiei și Ovidiu-Adrian Sabie.
Aflat în mijlocul elevilor participanți, reporterul nostru a adunat impresiile acestora, toate evidențiind beneficiile pe care experiența le-a avut din diferie perspective. Tiberiu Ifrim, elev în clasa a XII-a, a prezentat experiența drept una de neuitat, atât din punctul de vedere al cunoștințelor dobândite, cât și în plan personal, menționând și vibrația autentică a orașului andaluz: „Am avut oportunitatea de a lucra în proiecte care implică modelare 3D si procesare digitală, ceea ce mi-a permis să-mi dezvolt abilitățile tehnice și să învăț lucruri noi. Am lucrat alături de colegi, descoperind spiritul de echipă și avantajele învățării colaborative. Pe lângă partea profesională, am avut șansa să descopăr Granada, un oraș care m-a cucerit complet. Plimbările prin centrul istoric, pe străduțele înguste și fermecătoare, au fost ca o incursiune într-o altă lume. Am vizitat locuri precum Alhambra, catedrala impresionantă, Albaicín, priveliștea de pe Mirador de San Nicolás tăindu-mi răsuflarea. Fiecare plimbare a fost o oportunitate de a descoperi ceva nou – o fațadă spectaculoasă, o grădină ascunsă sau un colț liniștit al orașului.”
Impactul stagiului Erasmus asupra Mirunei Moroșanu, elevă în clasa a XI-a, a fost foarte puternic, ea dorindu-și să studieze în Spania, revenind prin același program ca studentă la Universitatea din Granada: „Impactul profesional, dar și personal este unul extraordinar. In momentul de față am o altă perspectiva față de lume. De cum am pășit în orașul Granada, am știut că o să facă parte din dezvoltarea mea viitoare. Am învățat și practicat lucruri deosebit de noi în arta digitala. Am descoperit locuri ce m-au impresionat, un mediu total nou, încarcat de istorie și oameni zâmbitori oriunde.”
Același gând, de a repeta experiența Erasmus în timpul studiilor universitare, îl are și Eliza Mihăiescu, care a relatat și despre avantajele lingvistice, atât din perspectiva utilizării limbii engleze pentru a comunica cu tutorii din firma de primire, cât și impactul limbii spaniole, din care a învățat cuvinte și expresii de bază, necesare pentru a se descurca în țara care a găzduit-o două săptămâni: „Am avut ocazia să învăț să lucrez în Blender și Photoshop, două programe esențiale pentru crearea de designuri și animații. Am cunoscut oameni noi, fiecare aducându-și aportul la această experiență de învățare și colaborare. Am creat prietenii și amintiri care îmi produc o anumită emoție, pe care rar o poți simți în general. De asemenea, am învățat câteva cuvinte și expresii în limba spaniolă, precum și tradițiile frumoase ale acestei culturi. A fost o experiență care mi-a îmbogățit atât abilitățile profesionale, cât și orizontul cultural, iar acum îmi doresc să repet experiența și la facultate dacă voi avea posibilitatea.”
Mădălina Arsintescu și-ar dori să dea timpul înapoi pentru a retrăi experiența profesională din Granada: „Această practică în mediul străin m-a ajutat să îmi dezvolt capacitatea de a mă adapta, deoarece totul era diferit. Modul de a explica și a pune practică ceea ce ne demonstra tutorul a fost complet nou comparativ cu ce am învățat la școală, iar experiențele pe care le-am trăit alături de colegii mei sunt de neuitat. Aș da timpul înapoi să mai pot petrece încă o dată activitățile pe care le-am desfășurat in Granada.”
Cosmina Irimia recomandă proiectele Erasmus tuturor celor care doresc să învețe lucruri noi, să descopere o lume diferită, să cunoască oameni noi: „Experiența ERASMUS+ VET din Granada a fost una de neuitat, ajutându-mă să cresc atât profesional, cât și personal. În timpul programului, am lucrat în Blender și Photoshop, învățând să creez modele 3D și să editez imagini într-un mod mai creativ și eficient. Pe lângă aceste abilități tehnice, am învățat să colaborez mai bine cu colegii mei și să găsesc soluții rapide la provocările pe care le-am întâlnit. Granada m-a impresionat prin istoria, cultura, peisajele și atmosfera sa unică. Mi-am făcut prieteni noi și am creat amintiri pe care le voi prețui mereu. Este o experiență pe care aș recomanda-o oricui își dorește să învețe, să cunoască oameni noi și să descopere o altă lume.”
Despre avantajele resurselor moderne pe care le-a oferit Arcan Studio, a vorbit Alexandru Popa, care a precizat și impactul pe termen lung al unei formări profesionale: „Participarea la proiectul Erasmus a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării mele în arta digitală. Am avut acces la resurse și echipamente moderne, care m-au ajutat să învăț tehnici avansate de design grafic, modelare 3D și animație. Atelierele m-au încurajat să gândesc creativ și să inovez, iar colaborarea cu participanți din diverse culturi m-a învățat să lucrez eficient în echipă și să comunic clar. Proiectul Erasmus mi-a îmbunătățit abilitățile tehnice și artistice și m-a ajutat să cresc pe plan personal. Mi-a oferit oportunitatea de a întâlni profesioniști din industria artei digitale, construindu-mi astfel o rețea valoroasă de contacte. Experiențele și succesul obținut mi-au crescut încrederea în abilitățile mele și m-au motivat să continui să dezvolt o carieră în arta digitală.”
Rareș Stavarache a confirmat tot ce au spus colegii săi, scoțând în evidență atât impactul profesional, cât și cultural sau personal: „Experiența Erasmus+ VET a fost una de neuitat. În cele două săptămâni petrecute acolo, am lucrat atât singur, cât și în echipă, folosind Blender și Photoshop. Tutorele ne-a ghidat pas cu pas pentru a ne însuși foarte bine totul.”
Stagiul de practică ERASMUS+ din Granada a adus plus valoare și pentru Daria Anton, care ne-a mărturisit beneficiile profesionale și sociale/personale: „Acest proiect mi-a lărgit orizontul și m-a ajutat să-mi întind aripile. Am învățat să lucrez în programe de modelare 3D și de prelucrare a imaginilor, astfel că acum îmi este mai ușor să aduc la viață ideile pe care le am. Am consolidat relațiile de prietenie, având totodată prilejul de a dezvolta unele noi. Așadar, timp de două săptămâni mi-am creat o mulțime de amintiri frumoase, într-un oraș fermecător la care mă uit cu drag și ușoară nostalgie.”
În final, coordonatorul proiectului, prof. dr. Mihaela Chiribău-Albu, monitor al stagiului de formare, ne-a vorbit despre impactul pe termen lung, despre internaționalizarea instituției beneficiare prin rețeaua de parteneri pe care Colegiul de Artă și-a creat-o, colaborând cu firma de primire, Arcan Studios, cu firma organizatoare a mobilității, Universal Mobility.
În plus, a evidențiat cât de importantă este o participare la un Proiect Erasmus+ în domeniul formării profesionale, din perspectiva șanselor de a accesa oportunitățile pe care le deschide arta digitală pe piața muncii, despre certificarea la nivel european a tot ce au acumulat elevii (cunoștințe, abilități, competențe) prin documentul de mobilitatea Europass.
Următoarea mobilitatea a proiectului ERASMUS+se va desfășura în Valencia, Spania, douăzeci de elevi de la secția de arte vizuale fiind formați pe tematica artă ecologică. Carmen DEACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau