Hoţul era chiar copilul vecinilor. Prins în flagrant, minorul a scos cuţitul

11 12 talharel

Dimensiune font:

| 11-12-2024 22:28

 În loc să sesize autorităţile, ieşeanul Ionel P. a dorit să demonstreze că e un foarte bun detectiv şi că poate depista de unul singur pe cel care-l fura sistemativ. Asta după ce, ani la rând, a fost de o naivitate ieşită din comun. Îşi lăsa mereu autoturismul neîncuiat, portofelul cu bani rămânea deseori în torpedo.

La mijlocul lui iunie 2022, cu totul întâmplător, Ionel a văzut că-i lipsesc bani din portofel. A numărat de trei ori, aşa era, chit că nu-i prea venea să creadă. Însă a comis o imensă eroare, hotărând să acţioneze pe cont propriu. A continuat cu acelaşi comportament, portierele descuiate, portofelul chiar la vedere, pe scaunul din dreapta şi întredeschis, cu bani în el. Bărbatul stătea, perseverent, la pândă. Dar nimic, niciun indiciu timp de aproape un an. Paguba se ridicase deja la aproape 10.000 lei.

Ionel n-a renunţat s-o facă pe detectivul, doar a schimbat tactica. Astfel, a lăsat în maşină şi cheia de la casă.  S-a prefăcut, apoi, că pleacă într-un voiaj, a făcut câţiva metri pe jos, s-a întors discret, a intrat înapoi în apartament şi s-a închis în dormitor. Nu înainte de a încuia uşa de la intrare cu cheia de rezervă.

După un sfert de oră de aşteptare, a apărut şi hoţul. Nimeni altul decât Marius, băiatul vecinilor, un adolescent de doar 14 ani. Ionel a ieşit din dormitor, l-a întrebat pe puşti ce caută acolo, de unde are cheia şi a încercat să-l imobilizeze, pentru ca capoi să sune la poliţie. A apelat 112, dar din cu totul alt motiv.

Minorul nu s-a speriat, dimpotrivă, l-a ameninţat pe bărbat să nu încerce să cheme poliţia, că va avea probleme. A scos briceagul, l-a înjunghiat pe Iulian de două ori, după care a plecat foarte calm. A aruncat, ironic, cheia pe masa din bucătărie.

Abia după ieşirea din spital, Ionel a decis să renunţe la visurile sale de Sherlock Holmes bahluian şi să solicite ajutorul anchetatorilor oficiali. Hoţiile lui Marius au fost lesne de dovedit, a urmat procesul, dar sentinţa de miercuri l-a dezamăgit total pe reclamant. Doar măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de patru luni. Claudiu CONSTANTIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Jale mare pe piaţa ieşeană a muncii. E ca în pandemie!
11/12/2024 22:36

Ceea ce se prefigura deja la sfarşitul lunii septembrie a fost validat miercuri, de centralizatorul remis presei de către AJOFM Iaşi. Contracţia pieţei muncii a ajuns la paroxism, acum mai sunt disponibile ...

Un hârlăuan a fost condamnat, după ce a fost înjurat în rafale
11/12/2024 22:34

În fapt, Daniel B., un cetăţean al unui sat de langă Hărlău, n-a făcut altceva decat să-şi apere onoare, dar treaba asta i-a adus un dosar penal, o condamnare şi, pe deasupra, obligaţia de a pl ...

Ieşean, arestat după a 17-a partidă de sex total cu partenera sa de doar opt ani
11/12/2024 22:30

 Vreme de doi ani, ieşeanul Cătălin C. a trăit numeroase momente de desfătare intimă in compania micuţei D.I. Anchetatorii au reuşit să strangă probe privind 17 asemenea episoade, incepand din se ...

Elevii de la „Băncilă” au mers în Spania pentru a-și dezvolta competențele digitale
11/12/2024 21:38

Elevii Colegiului National de Artă „Octav Băncilă” Iasi si profesorii care i-au insotit au revenit din stagiul de formare profesională care a avut loc in Granada, Spania, in cadrul proiectului E ...

„Camera unde s-ar caza Moş Crăciun, în Tudor”
11/12/2024 20:37

* „Arată-ne că ai o cameră in care s-ar caza şi Moşu' şi nu mai plăteşti căminul timp de trei luni”. Aceasta este provocarea lansată de conducerea Direcţiei Servicii Studenţeşti de la T ...

Iașul devine un uriaș centru IT
11/12/2024 20:33

* marile companii se implică tot mai mult in educatia elevilor si studentilor În ultimii ani, Iasul s-a transformat intr-o adevărată fortă a domeniului IT, iar acest lucru este dovedit si de numărul ...

Cel mai mare parc eolian din Iași va fi construit la Butea
11/12/2024 20:32

* parcul – o investitie privată - propune ocuparea unei suprafete de 19,6 ha si include 20 de turbine eoliene - fiecare cu putere nominală de 6,6 MW si o inăltime totală de 258 m (pilon si pală), la ...

Procurorii DNA caută cărbune în birourile Primăriei Iași
11/12/2024 20:31

 În anul 2022, Primăria Municipiului Iasi a cumpărat 140.000 de tone de cărbune pentru incălzirea orasului. Cărbunele urma să fie livrat de compania Vitol SA Geneva, la un pret de 481 dolari pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei