Horoscop, luni, 17 august. Zodia care vrea să pară mai tare decât este! Momentul nu e cel mai indicat
Dimensiune font:
O zodie vrea să pară mai tare decât este! Este foarte bine, pentru că aparenţele contează, dar acești nativi se pare că nu și-au ales bine momentul!
BERBEC Dedică ziua planurilor de viitor. În relaţiile amoroase, in familie, sau în cuplu nu te lăsa condus numai de propria încăpăţânare, încearca sa negociezi şi să aflii şi parerea celui drag, celor dragi. Sănătatea este în general bună, dar protejează-ţi capul care în mod tradiţional este de natura zodiei Berbecului. Trăieşte în prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasa planurile complicate şi strategiile iscusite! In a doua parte a zilei cumpărăturile şi vizitele sunt avantajate.
TAUR Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă iar tu te simţi bine. Astăzi trebuie să faci un efort şi să-ţi organizezi mai bine timpul. Planifică, anticipează, verifică, nu te lăsa folosit de alţii! Influenţe astrale puternice te favorizează in ceea ce priveste sanatatea si intretinerea corpului tău. Majoritatea procedurile se poate face la tine acasă. Ai de unde alege şi nu fă economie când este vorba de corpul tău. Nu uita că nu ai un suflet, ci eşti un suflet care are un corp. De care trebuie să ai grijă! Zâmbeşte şi uită-te în ochii oamenilor şi nu uita ca momentul de faţa este cel mai important.
GEMENI Există un procent de încăpăţânare în caracterul tău, dar astăzi trebuie să fii mai flexibil, încearcă să convingi anturajul prin paşi mici, fără exagerări, încet, pe rând, dar sigur! Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent la noii furnizori sau clienţi. Trebuie să începi să faci economii, fără să-ţi schimbi esential felul in care traiesti – economia este arta prin care obtii maximum de la viata. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea inutilă la Soare și curenţii de aer, nu sta în „curent” și evită aglomerația. Banii sunt bine aspectaţi – poţi valorifica obiectele inutile, de care nu mai ai nevoie!
RAC Dimineaţa ai o veste bună, dar pe seară poţi să întâlneşti o opoziţie din parte celor apropiaţi. Ideile tale „energice” nu sunt foarte populare. Poate că ai exagerat un pic, mai gândeşte-te! Lasa lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Racii creatori, artişti şi/sau educatori sunt ceva mai avantjaţi, mai ales în a doua parte a zilei. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc îți poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Se pare că ai noroc. Atenţie la vremea capricioasă şi la Soarele care încă arde – protejează-te tu, pentru că nimeni nu-ți poartă de grijă.
LEU Vrei sa pari mai tare decât eşti, doar eşti Leu! Este foarte bine, pentru că aparenţele contează, dar nu ţi-ai ales bine momentul! Astăzi este o zi plată, densă şi fără avantaje pentru tine. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una, nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau proiect. Dă-i înainte, nu te opri pentru treburile girafelor! Tu eşti Leu! Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale… Politicos şi fără să ragi precum felina portocalie!
FECIOARĂ Eşti avantajat în relaţiile umane. Dacă ai de negociat, bănci, leasing etc. dar şi probleme sentimentale, atunci astăzi trebuie să îndrăzneşti, să insişti, nu mai fii hipnotizat de detalii! Norocul este de partea îndrăzneţilor, și în distopia sanitară! Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile, de orice sex ai fi. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. O informaţie în legătură cu nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Toată perioada este sub semnul îndrăznelii, astăzi, acum, aici! Dar şi o seara relaxantă, după atâta tensiune!
BALANŢĂ O zi dinamică, densă şi o mare dorinţă de comunicare. Aspectele benefice cooperează bine şi îţi sugerează idei şi soluţii îndrăzneţe. Trebuie să-ţi optimizezi consumul de energie. Posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. O zi de rutină, o zi de luni, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Pare a fi o criză, dar gestionează totul cu mare grijă, stelele arată că poate fi vorba de o păcăleală. Seara plăcută, favorabilă relaţiilor sentimentale şi emoţiilor pastelate.
SCORPION Veştile pe care le primeşti te îngrijorează. Sunt exagerate, bineînţeles, dar este bine să pui ordine în sistemul tău, în proiecte, idei, să planifici, să anticipezi. Aşa poţi să prevalezi! Nu da curs propunerilor extravagante, odihneşte-te şi relaxează-te. O carte bună, sau un film interesant, pe net, pot crea un climat confortabil. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discuţiile cu anturajul apropiat, cu cei dragi.
SĂGETĂTOR Banii, problemele financiare, sunt deseori sursa unor discuţii neplăcute. Astăzi încearcă să eviţi subiectele delicate, după ce nu ai bani, mai trebuie să te şi cerţi! Dar, o veste bună! Astazi nu uita că vorba dulce mult aduce şi că o rugăminte poate fi mai uşor ascultată. Perioada favorizează nativii care activează în transporturi, educaţie şi comerţ. Fereşte-te de posibile greşeli sau erori la şcoala, serviciu, sau în bucătărie. Întâi gândeşte, apoi acţionează. Veşti bune de departe, care te fac să-ţi reajustezi unele proiecte ale tale pe termen foarte lung.
CAPRICORN Nu-ţi menajezi eforturile, ai o mare putere de concentrare pe termen scurt. Poţi să rezolvi bine probleme profesionale, sau sentimentale, fără să te laşi deranjat de bruiajul cotidian. O zi bună. Trebuie să nu exagerezi în această idee, că totul este bine, pentru că este riscantă: poţi să faci gafe şi cheltuieli extravagante. Gândeşte-te cum să faci lucrurile cum trebuie, cu tragere de inimă, cu suflet, nu-i lăsa pe alţii să-şi bată joc şi să le facă strâmbe. Trebuie să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele din jurul tău, cu cei dragi, în special!
VĂRSĂTOR Lasă evenimentele să se producă, domeniul sentimental este favorizat. Nu foarte mult, dar suficient ca să ai o zi plină de aluzii şi încercări galante. Nu pleca, pe seară, la drum lung! Astăzi, lasă analizele sofisticate pe altă dată. O zi de cumpărături de completare după consumul din weekend, sau de lenevit acasă, pe seară. Nu-ţi fă niciun program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. În activitate, la munca de zi de zi, eşti creativ şi inspirat în a găsi metode care să-ţi simplifice şi să-ţi uşureze viaţa profesională. Nu exagera problemele de sănătate şi nu lua aiurea medicamente neprescrise de medic.
PEŞTI De toate pentru toţi! O zi furtunoasă, ca un uragan la tropice. Te asaltează din toate părţile emoţii, veşti, idei, conflicte, împăcări, întâmplări – în orice caz, astăzi nu te plictiseşti! Mare atenţie la bani, cum îi foloseşti şi mai ales pe ce îi cheltuiești! În această perioadă eşti deosebit de rapid – toată lumea pare a se mira de viteza ta! Parţial adevărat este faptul că astăzi eşti foarte grăbit, ce vrei, se mai întâmplă. Nimeni nu este perfect! Vara aceasta capricioasă şi cam nesimţită te face sa te iriţi repede. De fapt mai toata lumea este cu capsa pusă, sau cu fitilul aprins. Nu spera şi nu ai teamă, ziua trece repede pentru că pe seară ai o întâlnire. Poate fi şi o reuniune de familie cu probleme importante!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau