Ieși azi din casă? Mai GÂNDEȘTE-TE! E PRĂPĂD!
Dimensiune font:
Elena Mateescu a vorbit despre cea mai călduroasă zi, de până acum, a acestei veri.
Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat că ziua de joi, 30 iulie, este cea mai călduroasă zi din această vară, înregistrată până acum.
"Este cea mai caldă zi de până acum, din această vară. O zi foarte călduroasă, caniculară în cea mai mare parte a ţării, pentru că, aşa cum au fost actualizate şi alertele meteorologice în acest sens, discutăm pentru cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei precum şi pentru centrul şi sudul Moldovei de temperaturi care vor depăşi 35 de grade Celsius. Pe arii restrânse se vor situa între 37-38 de grade Celsius, iar indicele de disconfort termic va fi unul accentuat, ITU urmând a depăşi 80 de unităţi; nu în ultimul rând, deja la ora 12.00 înregistrăm depăşirea pragului indicelui de disconfort termic pe areale din partea de vest, sud, sud-est a ţării. Temperatura resimţită se situează între 37, chiar 41 de grade Celsius", a declarat, la DC News TV, Elena Mateescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau