Ieroschimonahul Zosima, întemeietorul celei dintâi sihăstrii pe valea pârâului Secu
Dimensiune font:
Ieroschimonahul Zosima este întemeietorul celei dintâi sihăstrii pe valea pârâului Secu, în a doua jumătate a secolului XVI.
"În jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetăţii Neamţului, pe valea Pârâului Secu, se aşează un grup de sihaştri care vor întemeia mai apoi, în anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, călugăr de la Mănăstirea Neamţ, schitul cu acelaşi nume: Schitul lui Zosima" (secu.mmb.ro/istoria-manastirii-secu).
Biserica Schitului Zosima a fost ridicată de domnul Moldovei Petru Rareş (1527-1546) pe locul actualei biserici a cimitirului Mănăstirii Secu, vatră monahală a cărei vechime se ridică la aproape 500 de ani, potrivit istoricului aşezământului.
În tinereţe, Zosima (Zosin) era un mic dregător (vistiernicel) la curtea domnului Moldovei. Apoi, auzind de petrecerea unor sihaştri îmbunătăţiţi pe valea pârâului Secu, aproape de Mănăstirea Neamţ, precum: Prohor, Veniamin, Chiriac, Visarion, Ştefan, Spiridon, Atanasie şi alţii, a fost îndemnat de Duhul Sfânt să intre şi el în nevoinţa călugărească.
Deci, mult folosindu-se de sfinţenia vieţii acestor cuvioşi părinţi şi văzând că nu au în apropiere nicio biserică în care să slăvească pe Hristos, şi-a vândut toate averile sale ce le avea şi a întemeiat pe valea Secului primul schit, "Schitul lui Zosima", cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul".
În acest schit a primit îngerescul chip al schimniciei şi fericitul său ctitor Zosin, primind numele de Zosima. Mai târziu, fiind hirotonit, a ajuns cel dintâi egumen al acestei sihăstrii.
Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu şi povăţuind această sihăstrie peste 20 de ani, egumenul Zosima a adunat în jurul său o obşte de 30 de sihaştri care slăveau pe Hristos ziua şi noaptea. Unii dintre aceştia erau luminaţi cu multă învăţătură duhovnicească, precum ieroschimonahul Dosoftei, devenind renumiţi dascăli şi povăţuitori de suflete.
Ajungând la adânci bătrâneţi şi lăsând pe Dosoftei egumen în locul său, Ieroschimonahul Zosima s-a săvârşit cu pace şi a fost aşezat lângă biserica zidită de el. (surse: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005; secu.mmb.ro/istoria-manastirii-secu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau