Incendiatorii au mers la locul faptei cu căruţa
Dimensiune font:
* au dat foc la stână, apoi au fugit cu atelajul, lăsând în urmă pagube de 30.000 lei
Eduard S. şi Mitică G. aveau pata pusă pe ciobanul Mitică S., care-şi are stâna în apropiere de Hârlău. După numeroase conflicte verbale, cei doi au trecut la fapte. Astfel, în noaptea de 5 noiembrie 2023, în jurul orei 23.00, s-au urcat în căruţă, având asupra lor un bidon cu benzină. Au mers la stâna lui Mitică S., au avut grijă să nu facă zgomot, au turnat benzina peste o gireadă de fâneaţă în care erau aproximativ 30 tone de furaj uscat, apoi au dat foc. S-au urcat în atelaj şi au părăsit în grabă locul.
Ciobanul n-a avut nicio şansă să mai salveze ceva din gireadă, a ars totul, paguba fiind de aproximativ 30.000 lei. Păgubitul a făcut plângere penală, nu i-a fost greu să indice făptaşii, ancheta a decurs ultrarapid, rechizitoriul fiind înaintat instanţei în mai puţin de-o lună. Zilele trecute, dosarul a trecut şi de camera preliminară. Urmează începerea procesului. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau