Incendiu provocat de un copil în vârstă de opt ani, în Botoșani / Două adăposturi de animale au luat foc
Dimensiune font:
Două adăposturi de animale au luat foc, după ce un copil în vârstă de opt ani, care a profitat că părinții nu sunt acasă, s-a jucat cu chibriturile lângă depozitul de furaje. Astfel, într-o clipă de neatenție, nutrețurile s-au aprins, anunță Monitorul de Botoșani.
Flăcările s-au extins cu repeziciune la două cele adăposturi de animale de 10, respectiv 25 de metri pătrați și un gard din lemn.
Evenimentul s-a petrecut joi după-amiază, în satul Miorcani, comuna Rădăuți.
Chemați în ajutor, pompierii de la Punctul de Lucru Darabani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului și au stins incendiul în limitele găsite. Au fost protejate de foc două case și alte construcții din gospodărie.
Informare preventivă:
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, pompierii recomandă:
verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau