Incident la Judecătoria Botoșani - Un bărbat a sărit gardul și a vrut să spargă un geam
Dimensiune font:
Un bărbat a sărit gardul Judecătoriei Botoşani şi a vrut să spargă un geam, dar a fost oprit la timp de jandarmul aflat în serviciul de pază. Deoarece bărbatul avea o stare de agitaţie, el a fost transportat la Spitalul Judeţean, unde cadrele medicale au decis internarea sa în Secţia de Psihiatrie
„Joi seară, în jurul orei 23.40, subofiţerul jandarm care executa serviciul de pază şi protecţie instituţională la Judecătoria Botoşani a observat un bărbat care a pătruns fără drept în curtea instituţiei, prin escaladarea gardului. Jandarmul a acţionat prompt şi l-a oprit pe bărbatul în vârstă de 42 de ani din intenţia de a sparge un geam de la clădire cu ajutorul unui obiect contondent pe care îl avea asupra sa”, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Botoşani.
Ei au precizat că bărbatul a fost dus la spital.
„Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în perimetrul Judecătoriei Botoşani, după care, având în vedere comportamentul şi starea de agitaţie psihomotorie a acestuia, a fost condus la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Mavromati, care a dispus internarea sa la Secţia de Psihiatrie”, a menţionat sursa citată.
Jandarmii au precizat că, dacă ar fi reuşit să spargă geamul, bărbatul risca pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau