Jandarmii din Bacău îngrijesc, de trei ani, un octogenar rămas singur pe lume
Dimensiune font:
În plin val de ger polar, un bătrân din Bacău a avut norocul vieții cu jandarmii, care îl au în grijă de trei ierni. O căzătură în frig, în 2021, a făcut ca relația să se consolideze. Jandarmii l-au dus atunci acasă, dar au aflat ca nea Vasile, care are acum 80 de ani, nu mai are pe nimeni.
Acum, când în Moldova temperaturile sunt extrem de scăzute din cauza valului de aer rece, jandarmii au mers din nou acasă la octogenarul băcăuan, dar nu cu mâna goală. „Am vrut și în aceste momente, în care se anunță ger, să ne asigurăm că prietenul nostru, nea Vasile, pe care de aproape trei ani îl vizităm în mod constant și îl ajutăm cu ce are nevoie, să aibă parte de căldură, dar și de o masă caldă. Nea Vasile este singur, greu încercat de viață. Jandarmii l-au cunoscut în luna februarie a anului 2021, când un echipaj l-a găsit căzut pe stradă și l-a transportat la domiciliu, pentru a-l ști la adăpost de temperaturile scăzute. De atunci, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au revenit periodic cu alimente, precum și cu lemnele necesare pentru încălzirea locuinței, care îi lipseau”, a transmis Insepectoratul Județean de Jandarmerie Bacău.
În anul 2021, când l-au întâlnit prima dată, jandarmii băcăuani au aflat de la el că nu făcuse focul în acea iarnă, deși era deja luna februarie. Casa îi luase foc și nu avusese o bătrânețe ușoară. „Astăzi, jandarmii băcăuani s-au asigurat că nea Vasile, în vârstă de 80 de ani, care locuiește singur într-un sat izolat din județul Bacău, va avea lemne, lumină și alimente pentru a face față în această perioadă cu temperaturi scăzute. Lăsând la o parte ajutorul material pe care încercăm să i-l oferim, cel mai important sprijin pentru el este că are pe cineva alături, cineva la care poate apela oricând”, au mai menționat jandarmii din Bacău.
Medicii trag și ei un semnal de alarmă
Persoanele vârstnice, cele cu probleme de sănătate sau imobilizate la pat sunt în pericol în perioadele cu ger și vreme severă, ca zilele acestea.
Aceștia nu se pot deplasa, nu reușesc să își încălzească locuințele și ajung să fie victime ale frigului, dezvoltă hipotermii și se poate ajunge chiar și la deces.
Cei care cunosc astfel de persoane sunt sfătuiți să le facă o vizită, să le facă focul, acolo unde este cazul, să le asigure alimente calde și să sune la 112 în cazul în care îi găsesc deja în stare de inconștiență. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau