Jumătate dintre copii sunt victime ale violenței

 

Agresiunea asupra copiilor continuă să fie un fenomen destul de grav în România. Potrivit unui raport al organizației „Salvați Copiii”, unul din doi copii este supus unei forme de violenţă fizică, emoţională şi sexuală, în vreme ce 41,5% dintre minori trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. În foarte multe familii încă se mai păstrează ideea că „Bătaia este ruptă din Rai”, ceea ce este foarte grav. Stilul de parenting bazat pe bătaie și agresiune fizică sau verbală poate avea consecințe devastatoare asupra dezvoltării lor emoționale și comportamentale pe termen lung. „Agresiunea fizică sau verbală exercitată asupra copiilor poate determina stări de anxietate, frică și nesiguranță. Aceste experiențe traumatizante pot afecta imediat încrederea copiilor în cei din jur și pot influența negativ relațiile lor interpersonale. Cei care au fost supuși la agresiune în copilărie pot dezvolta tulburări de creștere și dezvoltare socială. Ei pot avea dificultăți în a învăța să se exprime și să-și gestioneze emoțiile într-un mod adecvat, ceea ce poate afecta relațiile lor cu părinții, colegii de școală și prietenii”, a atras atenția psihologul Letiția Popa.

Copiii agresați devin adulți violenți

Agresiunea repetată în copilărie poate duce la dezvoltarea unor tulburări emoționale serioase pe termen lung, cum ar fi depresia, anxietatea și stresul cronic. Copiii agresați pot dezvolta o imagine negativă asupra propriei persoane și pot avea dificultăți în a-și exprima emoțiile într-un mod sănătos. Mai mult, cei care au fost martori sau victime ale agresiunii în familie pot deveni, la rândul lor, agresori în relațiile lor ulterioare. Acest ciclu al violenței poate perpetua modelul de comportament abuziv în generațiile următoare, afectând societatea în ansamblu. Datele studiului arată că un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50%, în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, şi anume tentative de suicid. În doar 8,1% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (opoziţionism, ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare). „Eu am crescut în vremea comunismului, când cureaua era un instrument de corecție foarte des folosit în multe familii, la fel ca și arătătorul doamnei învățătoare, la școală. Am luat și eu multe linii la palmă pentru pozne mai mici sau mai mari, dar nu atât de grave încât să fiu expus în fața colegilor, așa cum se mai întâmpla. Eu am avut noroc că provin dintr-o familie echilibrată, care a corelat mereu pedeapsa cu gravitatea faptei, dar nu toți copiii au fost norocoși. Am amici care și acum aplică astfel de metode barbare pe principiul că dacă mie nu mi-a făcut rău, nici pe puștiul meu nu-l va omorî, ceea ce este o atitudine total greșită”, am aflat de la Vlad Știrbu, coordonatorul unui ONG implicat în educația tinerilor. De la stadiul de victimă la cel de agresor este doar un pas, dovadă și bullyingul, care a luat amploare. Cei mai mulți dintre atacatori sunt copii care, la rândul lor, au fost victime ale unei forme de violență fie fizică, verbală, sexuală sau emoțională. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural, în familiile dezorganizate, unde abuzul este la ordinea zilei, cauzele fiind consumul exagerat de alcool, lipsa educației, mediul toxic de dezvoltare a familiilor.

Maura ANGEL