Locuitorii din Comăneşti, deranjaţi de mizeria din râul Trotuş
Dimensiune font:
Oamenii se plâng că zilnic trebuie să suporte mirosuri îngrozitoare
Sute de locuitori ai cartierului Vermeşti din oraşul Comăneşti (Bacău), aflat în apropierea staţiei de epurare, se plâng că zilnic sunt obligaţi să suporte mirosuri pestilenţiale. Oamenii spun că acestea persistă mai ales noaptea şi bănuiesc că staţia de epurare a localităţii deversează în râul Trotuş, dejecţii care nu sunt tratate.
În locul indicat de oamenii nemulţumiţi poate fi văzută o conductă din beton, cu diametrul de un metru, prin intermediul căreia staţia de epurare care se află la o distanţă de aproximativ 100 de metri de malul râului deversează direct în Trotuş. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Bacău susţin că au cunoştinţă despre seria de nereguli de la Comăneşti, motiv pentru care au împărţit mai multe amenzi. Prima a fost dată în 2018. Pentru faptul că nu au fost începute la termen lucrările pentru realizarea programului de măsuri din autorizaţia de gospodărire a apelor, în 2018, Garda Naţională de Mediu- Comisariatul Judeţean Bacău a sancţionat contravenţional operatorul instalaţiilor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare ape uzate al oraşului. În 2019, tot Garda de Mediu Bacău a fost cea care a mai dat o amendă Primăriei Comăneşti pe motiv că „nu a fost îndeplinită obligaţia de a solicita şi obţine în termenul stabilit de legislaţie o nouă autorizaţie de mediu la expirarea termenului de valabilitate a celei anterioare”.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau