Mădălina a avut nevoie de decizie judecătorească pentru a se mărita
Dimensiune font:
Are doar 16 ani, este îndrăgostită până peste cap şi decisă să se mărite cu alesul inimii, un anume Vali, un tânăr în vârstă de 26 de ani. Părinţii au fost de acord cu relaţia fetei şi l-au acceptat bucuroşi pe Vali drept ginere. Toate bune şi frumoase, pregătiseră o nuntă discretă, ca pe timp de pandemie. Şi-au găsit naşi, au vorbit cu preotul, rochia de mireasă era gata. S-au programat la Starea Civilă, dar aici au avut şocul cel mare. Minoră fiind, trebuie o decizie judecătorească pentru a se putea oficializa căsătoria.
N-au mai stat pe gânduri, au mers la Judecătorie, au achitat taxa de urgenţă şi au insistat ca pronunţarea să nu fie pe 14 august, ci mai devreme. S-a judecat vineri, în sală au fost Mădălina, părinţii ei şi viitorul mire. Completul a admis cererea, dar familia mai trebuie să aştepte 30 de zile. Că poate se trezeşte careva să facă apel. Marcel FLUERARU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau