Mii de euro pentru o parohie, în Bucovina!

Dimensiune font:

| 19-05-2021 20:16

Într-un mesaj transmis Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, un sucevean semnalează că până în anul 2020 instituţia bisericească vindea posturile de preot paroh. Preţul era stabilit în funcţie de numărul familiilor din parohia scoasă la vânzare.

Scrisoarea a fost publicată pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi în conţinutul acesteia sunt enumerate aşa-zisele tradiţii la care ar fi renunţat IPS Calinic, ierarhul locului, începând cu anul 2020. Autorul mesajului susţine că, până anul trecut, parohiile din Bucovina se vindeau pe mii de euro, „şpaga şi nepotismul erau la ele acasă”. Apoi, persoanele care făceau parte din Administraţia Eparhială nu erau înlăturate până nu „îşi făceau plinul”. „De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre (26 iulie 2020) parohiile din mediul urban şi rural se ocupă prin concurs. La noi era ca acestea să se vândă, preţul fiind diferit în funcţie de şi mărimea parohiei, ex.:parohie cu 100 de familii - 10.000 de euro, iar un post de paroh - 5.000 de euro (altfel spus, şpaga şi nepotismul erau la ele acasă). 2. Am înţeles că în luna iunie doriţi să-i evaluaţi pe cei din Administraţia Eparhială. La noi era ca aceştia să rămână în funcţie până când îşi făceau plinul. 3. De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre primiţi pe oricine în audienţă. La noi era ca uşa Arhiepiscopiei să fie deschisă cu capul (mâinile fiind ocupate fie cu o sarsana sau ceva gălbiori, având grijă să fii ). 4. Vizitele pastorale pe care le faceţi în parohii sunt discrete şi în linişte. La noi era de a se oferi câte un cadou celui care vizita”, se arată în mesaj. Ecaterina VICOL

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
15/03/2025 22:44

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

O echipă de nepalezi construiește cea mai înaltă cruce din țară
15/03/2025 22:24

Cea mai inaltă cruce din Romania este ridicată pe un deal din judeţul Botoşani de o echipă de muncitori formată exclusiv din nepalezi, singura excepţie fiind cel care ii coordonează. În comuna Ib ...

Tânăr de 17 ani, ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un gard de beton
15/03/2025 20:50

Un tanăr de 17 ani a ajuns la spital după ce a pierdut, sambătă, controlul motocicletei pe care o conducea si a intrat intr-un gard de beton. El detinea permis de conducere A1. „Un tanăr, in varstă de ...

Coaliție PNL-PSD-PMP pentru aprobare buget Iași: Mihai Chirica anunță investiții de 2,8 miliarde de lei
15/03/2025 20:30

Edilul Iaşiului, liberalul Mihai Chirica, susţine că bugetul municipiului se ridică la 2,8 miliarde de lei, proiectul urmand să fie votat in Consiliul Local de către o majoritate formată din PNL, PSD şi ...

Surpriză salarială uriașă. În două județe din Moldova se câștigă mai bine decât în Iași
15/03/2025 12:20

* cu 209.231 persoane cu contract de muncă, Iasul oferă un salariu mediu brut de 6.691 lei (in jur de 3.900 lei net lunar), cu mult sub nivelul inregistrat in Bucuresti – 9.633 lei (peste 5.600 lei net) ...

Piedone a lovit în plin. Magazinele de bijuterii prinse că vând OȚEL pe post de AUR / ANPC le-a închis și a intervenit Poliția Economică cu dosare penale
15/03/2025 12:19

Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorului (ANPC) in frunte cu presedintele ei, Cristian Popescu Piedone, efectuat un amplu control in Iasi. În cadrul Controlului au fost verificate si magaz ...

Iași, dansul dintre istorie și natură. De la strălucirea Palatului Culturii la farmecul Grădinii Botanice
15/03/2025 10:38

 Cand razele blande ale diminetii ating usor orasul, iar aerul vibrează de nerăbdarea celor care caută emotie si frumos, Iasul isi deschide cu generozitate portile spre inima sa culturală. În cen ...

O femeie a fost rănită, după o explozie, neurmată de incendiu, produsă în judeţul Iaşi
15/03/2025 10:32

O femeie a fost rănită, sambătă, după o explozie, neurmată de incendiu, produsă in locuinţa ei din judeţul Iaşi. ”Asigurări măsuri specifice la o explozie, neurmată de incendiu, produsă intr-o ...

145 de ani de la deschiderea relațiilor diplomatice dintre România și Italia, aniversați la Palatul Culturii
15/03/2025 09:10

La Palatul Culturii din Iasi au fost marcati 145 de ani de la deschiderea relatiilor diplomatice dintre Romania si Italia. Seful Cancelariei consulare al Ambasadei Italiei la Bucuresti, Vincenzo Tamarindo, a s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei