Ministrul Muncii a primit o ciocolată din partea unei pensionare. Femeia a mulțumit că a fost ascultată
Dimensiune font:
Un pensionar în vârstă de 77 de ani din Botoşani i-a oferit, vineri, o ciocolată ministrului Muncii, Raluca Turcan, ca semn de mulţumire pentru că aceasta i-a ascultat nemulţumirile referitoare la recalcularea pensiei sale.
La finalul discuţiei, bătrânul a scos din buzunar o ciocolată şi i-a oferit-o Ralucăi Turcan. Surprinsă de gest, ministrul Muncii a vrut să îi restituie ciocolata, însă pensionarul a refuzat să o primească înapoi.
Bărbatul a aşteptat-o pe ministrul Turcan în faţa Instituţiei Prefectului pentru a-i prezenta situaţia sa socială şi pentru a-i cere sprijinul în vederea reevaluării indemnizaţiei sale de persoană cu handicap. El vorbea cu ajutorul unui laringofon, dispozitiv medical utilizat de pacienţii care au avut operaţii de îndepărtare a corzilor vocale.
‘Vă mulţumesc foarte mult că m-aţi ascultat. Credeam că nu o să vă opriţi să vorbiţi cu mine‘, a spus Ioan Viorel Ungureanu, căruia i-au dat lacrimile în timp ce îi expunea ministrului problemele sale.
Ministrul Muncii a făcut copii după documentele prezentate de pensionar şi a promis să se implice în rezolvarea problemei acestuia. Bătrânul beneficiază de o pensie de stat de 1.900 de lei şi de o indemnizaţie de persoană cu handicap de 300 de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau