O altă asistentă medicală de la Vaslui a murit de COVID
Dimensiune font:
O altă angajată din cadrul Policlinicii Vaslui a murit de COVID. Alina Alina Nicoleta Pavel avea 41 de ani și nu avea comorbidități. Ea a început să se simtă rău înainte de Crăciun. O răceală zdravănă, pe care a crezut că o poate trata acasă, urmând indicaţiile medicale. A dus boala pe picioare până la începutul anului, când a început să se simtă tot mai rău. După ce şi soţul s-a îmbolnăvit, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă nu a mai putut fi salvată. Starea de sănătate i s-a alterat brusc în ultimele zile, duminică, 17 ianuarie, pierzând lupta pentru viaţă. Cazul Alinei, spun medicii, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru care cred că infectarea cu SARS-CoV-2 este o simplă răceală pe care o pot trata la domiciliu, în mod obişnuit. A rămâne acasă, fără a fi consultat de un medic specialist, în contextul alterării stării de sănătate este o imprudenţă ce poate fi fatală, avertizează medicii. La Policlinica Vaslui, potrivit conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, din cei 35 de angajaţi (medici, asistente medicale, personal auxiliar), doar 13 au fost de acord să se vaccineze anti COVID.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau