Bărbații nu trebuie certați că se uită după decoltee adânci! Un studiu demonstrează că e normal
Dimensiune font:
Bărbații nu trebuie certați că se uită după decoltee adânci! Un studiu demonstrează că e normal
Concret, pentru a răspunde la întrebările privind atracția bărbaților față de sâni, o echipă de la Universitatea din Wrocław a realizat un studiu în cadrul tribului Dani din Noua Guinee de Vest, Indonezia.
Până în urmă cu aproximativ 20 de ani, era normal ca femeile Dani să meargă topless. Dar, pe măsură ce influența occidentală s-a răspândit, majoritatea au început să se acopere.
În cadrul cercetării, au fost intervievați 40 de bărbați Dani mai în vârstă, care au ajuns la maturitate atunci când topless-ul era normal, și 40 de bărbați mai tineri, care au crescut în perioada în care femeile Dani au început să-și acopere „bijuteriile”.
Rezultatul? Nu a existat nicio diferență.
Cercetarea a arătat că comportamentul celor două grupuri de bărbați nu diferă în ceea ce privește frecvența cu care ating sânii partenerei în timpul actului sexual sau cât de excitați sexual se simt atunci când văd sânii goi ai unei femei”, a concluzionat studiul, publicat în Archives of Sexual Behaviour, relatează dailymail.co.uk.
Cu alte cuvinte, chiar și într-o societate în care sânii erau expuși liber, bărbații îi considerau atractivi.
În mod natural, bărbaților le plac sânii
În ciuda faptului că a cercetat un singur trib și s-a bazat pe amintirile bărbaților mai în vârstă, cercetătorul principal Michal Stefanczyk a declarat că pare rezonabil să se presupună că acest lucru nu a fost o impunere culturală.
Stefanczyk a declarat pentru Times că „Ceea ce putem spune este că sânii sunt sexy - în mod natural. Bărbaților le plac sânii”.
Cu toate acestea, el a ținut să sublinieze că acest lucru nu înseamnă că sânii sunt totul și nimic pentru bărbați.
De fapt, mulți dintre bărbații Dani au spus că sânii nu sunt un factor important în alegerea unei partenere de viață.
Steve Stewart-Williams, profesor de psihologie la Universitatea din Nottingham, Malaezia, a declarat că „Am auzit adesea oameni susținând că dragostea bărbaților pentru sâni este doar o invenție a culturii occidentale și că există culturi în care sânii nu sunt o problemă pentru bărbați.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau